luni, 28 februarie 2011

Din Ţara Lăpuşului

 Dialoguri şi clipe petrecute în interconfesional



Era prin 2001. Invitat fiind eu de mai multe ori, să-mi petrec câteva zile de linişte şi odihnă pentru „reîncărcarea bateriilor” în zona Lăpuşului, de către Silviu Hodiş, cel ce păstoreşte comunitatea greco-catolică din Târgu Lăpuş, am decis să onorez această invitaţie. Ştiam că anual el organizează o tabără ecumenică pentru copii din toată ţara, indiferent de religia din care făceau parte. Tabăra era înfiinţată tocmai de el, din dragostea ce o poartă copiilor, ideea fiind că dragostea şi respectul între oamenii de religii diferite este esenţială pentru a fi fericit, deoarece Dumnezeu este unul singur pentru toţi.
Odată luată decizia, am înscris 5 copii, membrii ai familiei lărgite, şi am plecat spre a petrece câteva zile într-o oază de verdeaţă, într-o mică comunitate unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, într-o comunitate ce este întotdeauna bucuroasă de oaspeţi. După ce am „predat” copii organizatorilor taberei, noi, cei mai „bătrâni”, am fost cazaţi în casa de oaspeţi a pastorului reformat din localitate. Acesta ne-a pus la dispoziţie o casă întreagă, utilată cu toate cele trebuincioase unui trai normal. Casa de oaspeţi era lângă casa parohială,curtea foarte mare, iar într-un colţ de lângă casa de oaspeţi era un maldăr de buşteni tocmai bun pentru a te odihni pe ei, alături un grătar şi o masă din blăni de lemn, iar pe post de scaune câteva buturugi de lemn. Prin urmare... aveam la dispoziţie o casă şi o curte imensă, toate cele necesare, şi dorinţa de a petrece câteva zile într-un loc liniştit, departe de lumea nebună a capitalei. Dimineaţa, cât mai stăteam în aer liber la masa din curte, lumea cobora din deal către centrul oraşului, ne dădeau bineţe, şi nu odată ne-am pomenit cu localnice care intrau în curte şi ne aduceau din „bucatele” lor, fără a dori nimic în schimb, fără a ne accepta plata.
La un moment dat, vorbeam cu Silviu şi l-am întrebat cum este viaţa în Lăpuş, cum se înţeleg feţele bisericeşti într-o localitate ce adună nu mai puţin de 6 confesiuni religioase la ceva mai mult de 13.000 de suflete. Într-o localitate mai mică decât Parcul Herăstrău, erau aproape „lipite” Biserica Greco-Catolică de Biserica Reformată şi de Biserica Ortodoxă, foarte aproape fiind şi Biserica Romano-Catolică, Biserica Baptistă, sau cea Penticostală, nemaivorbind că foarte aproape de Târgu Lăpuş este şi Mânăstirea Rohia, cea în care Nicolae Steinhardt şi-a petrecut ultimii ani de viaţă. Aflu de la el că dată fiind comunitatea foarte mică, ei ca şi feţe bisericeşti obişnuiesc să se întâlnească şi să mai schimbe câte o vorbă sau două, între ei fiind legată o prietenie bazată pe dragostea faţă de tainele sfinte ale religiei indiferent de confesiune. Intrigat fiind de ceea ce-mi spunea, mai ales că eu auzisem că în general nu prea existau subiecte de discuţie între ei, că există o anumită „râcă” bazată pe câştigarea unui număr cât mai mare de enoriaşi, l-am pus să-mi spună ceva mai mult despre ce se vorbeşte în cadrul acestor întâlniri interconfesionale.
-          - Vezi tu..., îmi spune el, pe noi ne leagă un lucru comun. Toţi suntem preoţi, chiar dacă eu sunt greco-catolic, pot sta la aceeaşi masă cu pastorul reformat, preotul romano-catolic , preotul ortodox... Pe noi în primul rând ne leagă dragostea de D-zeu, iar D-zeu este acelaşi pentru toţi, D-zeu e unul singur. Stăm şi vorbim despre problemele cu care ne confruntăm, discutăm pe teme religioase comune, şi niciodată nu intrăm în polemică pe temele ce sunt diferite în religiile noastre. Suntem oameni cu o anumită pregătire, suntem păstori fiecare pe câte o turmă de credincioşi din aceeaşi localitate, iar problemele localinicilor sunt aceleaşi indiferent de religia din care fac parte!


 Cât despre Tabăra ecumenică pe care o făcea cu plăcere de câţiva ani, aici veneau copii din toată ţara, indiferent de religia din care făceau parte. Copii se puteau duce la biserica din care făceau parte, dar în cazul în care aceştia îşi doreau, puteau oricând să meargă şi să participe la slujbele ţinute în celelalte biserici, putând astfel afla ce se întâmplă şi în cazul altor confesiuni. Copii erau duşi în excursii în tot judeţul Maramureş, putând vedea Rezervaţia naturală „Cheile Lăpuşului”, Muzeul Florian ce găzduieşte lucrări de sculptură în aer liber, Mânăstirea Rohia. Apoi, în afara excursiilor organizate la obiectivele din judeţ, copii aveau parte şi de vizite la gospodarii din zonă, putând vedea şi afla cum se obţine varul şi cărbunele din lemn, cum se lucrează tradiţional cânepa, cum se lucrează la războiul de ţesut. Tot în cadrul acestei tabere copii erau duşi la meşterii populari lucrători în lemn, meşteri ce lucrează renumitele porţi maramureşene, troiţele, măştile sau icoanele pe lemn. În timpul taberei copii aveau parte şi de concursuri de pictură, sportive sau de cultură generală.     
Am participat acolo şi la o „călătorie iniţiatică”, care după parcurgerea a mai bine de 7 Km,flancaţi fiind de copii purtători de torţe, într-o procesiune unde cei prezenţi cântau diferite imnuri religioase, călătorie ce s-a încheiat prin ridicarea unei cruci sculptate în lemn (cruce ce avea cam doi metri si jumătate în înălţime) sus pe un deal din apropierea localităţii.
L-am făcut atunci fericit şi pe pastorul reformat, în a cărui casă de oaspeţi eram cazat. Am participat şi la o slujbă de duminică oficiată în biserica lui. I-am simţit mulţumirea atunci când i-am spus că mi-ar face plăcere să merg să-l văd „la lucru”.
Înainte de plecarea mea către Bucureşti, am avut privilegiul să-l cunosc şi pe Florentin Crihălmeanu, ce-l ce este astăzi Episcop eparhial de Cluj-Gherla, o personalitate a bisericii greco-catolice cu care am avut şansa de a “schimba câteva vorbe” dat fiind că îi fusesem prezentat chiar de către Silviu Hodiş.

Mi-am petrecut atunci câteva zile de linişte într-o localitate cu oameni foarte primitori, am primit o lecţie de viaţă foarte interesantă, mi-a întărit credinţa într-o mai mare apropiere între confesiunile religioase. De ce trebuie să luptăm cu înverşunare înspre a căuta deosebirile dintre religii, când în fapt ar trebui doar să căutăm cele ce ne unesc într-u credinţă? Toate marile credinţe ale lumii, şi când spun asta mă refer la religia creştină, religia mozaică şi religia musulmană, recunosc un lucru ce le este comun:




sâmbătă, 26 februarie 2011

Cumpăna


A început Congresul UDMR, Congres în cadrul căruia vor fi alegeri pentru funcţia de Preşedinte al partidului. În funcţie de persoana ce va câştiga aceste alegeri, UDMR-ul se va orienta în perioada imediat următoare doctrina partidului, într-o direcţie sau alta. După 18 ani în care partidul a fost condus de un Marko Bela duplicitar, un preşedinte de partid care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi păstra partidul la guvernare (aşa cum scriam într-un blog mai vechi), iar în acest fel să aibă acces la caşcavalul bugetar, a sosit momentul predării ştafetei. Din păcate, ultima experienţă de guvernare, alăturarea şi susţinerea PDL-ului într-un act de guvernare ruşinos ce a condus la o perioadă ce poate fi caracterizată cu uşurinţă ca a fi cea mai neagră perioadă economică a ţării, UDMR-ul a scăzut sub pragul electoral. Pentru prima oară în istorie UDMR a scăzut sub 5% în preferinţele electoratului ce-l reprezintă, respectiv al etnicilor maghiari. Puternic erodat, PDL-ul a scăzut la rândul lui la 11%, iar dacă luăm în calcul că a fost luată în calcul o marjă de 3%, este de înţeles faptul că la această oră PDL ar putea foarte bine să mai aibă decât 8% din opţiunile electoratului român, ceea ce este un procent extrem de mic, şi totodată periculos prin prisma alegerilor de anul viitor. Guvernul portocaliu se clatină serios, iar în ceea ce priveşte situaţia Preşedintelui Băsescu, acesta se poate confrunta în perioada imediat următoare cu o suspendare.
Acum, etnicii maghiari sunt chemaţi la acest Congres să aleagă viitorul Preşedinte de partid, dar totodată şi direcţia în care va merge în continuare.


1.       Kelemen Hunor – Un protejat al lui Marko Bela, este totodată considerat a fi şi un continuator al politicii lui Marko Bela, prin urmare este un adept al continuării actului de guvernare cu orice preţ, indiferent de „barca” în care ar trebui sărit. Ministrul Culturii al actualului guvern, a propus partenerilor din coaliţie... coborârea pragului electoral la 3% (poate şi datorită erodării UDMR în faţa electoratului). Există posibilitatea ca în cazul câştigării preşedinţiei UDMR, acesta să facă o înţelegere cu USL, caz în care guvernul condus de Boc nu ar mai avea parte de susţinere în Parlament, ceea ce ar conduce invariabil la căderea guvernului, urmată fiind de o acţiune de suspendare a lui Băsescu.
2.       Olosz Gergely – deputat şi fost lider al deputaţilor din UDMR, este puternic susţinut de către FIDESZ, partidul maghiar condus de către Premierul maghiar Victor Orban, este considerat a fi contracandidatul cel mai serios al lui Kelemen Hunor la preşedinţia UDMR. Principala temă a campaniei pentru preşedinţia partidului a fost tocmai apropierea mai mare de FIDESZ, a pledat pentru apropierea de cetăţean şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă etnicii maghiari. Totodată, Olosz Gergelz este un adept al apropierii de Laszlo Tokes.  Susţinut fiind de partidul de guvernământ de la Budapesta, acesta şi-a făcut publică hotărârea de a continua guvernarea alături de PDL. Există voci ce susţin că ar fi sprijinit de Cotroceni pentru a câştiga alegerile, iar Băsescu să aibe în continuare posibilitatea de guvernare.
3.       Peter Eckstein Kovacs – consilier prezidenţial, este adeptul ieşirii de la guvernare, este totuşi perceput ca a fi un apropiat al Preşedintelui Băsescu. Cotat cu şanse mici la câştigarea Preşedinţiei UDMR, probabil că va renunţa în favoarea lui Kelemen Hunor.  

Prin urmare, dacă luăm în calcul faptul că votul va fi secret, oricare dintre cei 3 jucători are şansa lui. Oricare ar fi câştigătorul însă..., un lucru este cert! UDMR nu va mai fi acelaşi partid de până acum. Odată cu renunţarea la şefia partidului a lui Marko Bela, UDMR va intra într-o nouă epocă. UDMR-ul este scindat, existând voci care susţin continuarea alăturării de PDL, aşa cum există şi organizatii ale unor judeţe care au semnat deja protocoale de colaborare cu USL. Apoi, un mare risc de pierdere a membrilor UDMR vine de la Laszlo Tokes, cel care a anunţat deja înfiinţarea unui nou partid (Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania), caz în care o parte din membri UDMR ar putea migra către acest nou partid.
- Un preşedinte de partid apropiat politicii Băsesciene ar conduce UDMR în continuare alături de PDL, într-o guvernare ce a condus către pierderea încrederii populaţiei în ceea ce priveşte capacitatea de relansare a economiei. O astfel de situaţie ar conduce invariabil către pierderea alegerilor din 2012, caz în care ar conduce la o situaţie neexistentă până în acest moment în istoria UDMR. Totodată..., există posibilitatea ca o parte a membrilor UDMR să migreze către alte partide politice.
- Un preşedinte care să urmeze „stilul” duplicitar al lui Marko Bela, odată câştigată preşedinţia UDMR, probabil că ar încheia o alianţă cu USL. Chiar şi în acest caz, există posibilitatea ruperii UDMR plin plecarea unor membrii către PDL.



Nimic nu va mai fi ce a fost până acum! Doar că... pentru încă odată suntem „la mâna” UDMR!
Este cert că toţi cetăţenii României, inclusiv etnicii maghiari, sunt afectaţi de politicile dezastruoase ale actualei guvernări.
Este clar pentru toată lumea că UDMR este scindat şi există posibilitatea ruperii în orice moment.


Pentru încă odată România DEPINDE de decizia ce va fi luată de UDMR!  
Viitorul lui Băsescu şi al PDL-ului... depinde de cel ce va câştiga aceste alegeri!

Update 27 februarie: Kelemen Hunor a câştigat alegerile pentru preşedinţia UDMR  Într-un discurs oferit imediat după aflarea rezultatului, acesta şi-a reafirmat poziţia referitoare la continuarea actului de guvernare alături de PDL. Acum... va trebui să se decidă asupra viitorului premier, având de ales între un tehnocrat sau un politician.  


În ciclul “D'ale Politicii”, mai puteţi citi: 

vineri, 25 februarie 2011

Românisme



Mă chinuie de mult timp o întrebare...
Oare ce se întâmplă cu această naţie? De ce oare a devenit aşa de înverşunată în a-şi impune punctul de vedere la nivel de individ? Unde, şi când a dispărut din sufletul românilor nivelul de înţelegere, acceptarea opiniei unui individ..., chiar de această opinie nu concordă cu a ta? Cum a ajuns acest popor să fie atât de dezbinat, să fie âmparţit în două, nemaifiind loc pentru o cale de mijloc?

Politicul
La sfârşitul lui 89, am ieşit în stradă pentru a lupta împotriva unui sistem comunist, a partidului unic, împotriva unui om care ştia totul şi care nu suporta să fie contrazis în gândirea sa. Sfârşitul lui a însemnat şi (re)apariţia pe eşicherul politic al pluralismului, a Parlamentului bicameral. Am gândit atunci că o Adunare Naţională (aşa cum este Parlamentul), care adună sub acelaşi „acoperiş” mai multe doctrine politice, oameni de diferite profesii, reprezentanţi ai poporului cu vârste diferite, va „lupta” pentru binele poporului de rând care i-a trimis în acea adunare într-u reprezentarea lor. Numai că euforia de început a dispărut cu foarte mare repeziciune atunci când am constat că mare parte dintre aceştia nu-şi doreau decât să „ajungă la ciolan”. Aşa a fost posibilă şi apariţia vorbei: „De ce să-i votăm pe ceilalţi? Măcar aştia... şi-au umplut buzunarele! De vin ceilalţi ce acuma sunt în opoziţie, o să schimbăm nişte buzunare ce s-au umplut, cu unele ce acuma sunt... goale!”
Am ieşit în stradă şi la „Marea Golaniadă”, atunci când percepţia mea şi a multora ca mine a fost că ţara este îndrumată într-o direcţie greşită, iar Preşedintele nostru de atunci Ion Iliescu nu-şi dorea decât instalarea unui „comunism cu faţă umană”. Deşi nu am votat niciodată PDSR-ul în acei ani, am fost însă primul care le-a dat votul pentru Preşedinţie, atunci când a apărut Traian Băsescu în cursa pentru Cotroceni. Multă lume era atunci foarte înverşunată în a-l susţine la Preşedinţie pe Băsescu, cel ce în campania electorală folosea sloganul „Să trăiţi bine!”. Multă lume a fost atunci păcălită de acest slogan, şi de doctrina PDL-ului, altfel un partid ce la bază a fost format din dezertorii din PDSR, la care a fost alipită o aripă din PNL, plus o adunătura de demisionari de la alte partide ce nu mai aveau şanse de a intra sau reintra în Parlament. Anii au trecut, Băsescu a recâştigat alegerile chiar dacă românii nu o duseseră tocmai bine. Odată cu începerea celui de al doilea mandat, s-a declanşat şi „marea nebunie”, marea luptă pentru păstrarea puterii, marea luptă pentru „ciolanul de ros”, marea luptă pentru păstrarea şi preluarea altor „scaune”...
Aşa s-a ajuns ca-n zilele noastre, poporul român să fie împărţit în „portocalii” sau „Băsescieni” cum vreţi să le spuneţi, şi... restul! Ceea ce mă duce cu gândul la vremurile „de tristă amintire” din timpul regimului Ceauşist.  „Pâine şi circ!”, este acuma Parlamentul condus Tot într-o fraudă de Roberta Anastase, cea care numără din doi în doi. Guvernul condus de Boc (iar din umbră de Băsescu!), ştie a guverna doar cu ajutorul Ordonanţelor de urgenţă, iar procesul legislativ a devenit doar un simplu proces de asumare în Parlament a legilor. Ce dezbatere politică asupra legilor propuse..., ce schimb de opinii..., ce amendamente la legile propuse spre aprobare? Ce nu se înţelege? Acum... această ţară a ajuns să fie condusă după bunul plac şi este la cheremul portocaliu, în baza emanaţiilor băsesciene. El şi guvernul portocaliu sunt deţinătorii absoluţi ai conducerii acestei ţări, ei ştiu cel mai bine ce trebuie făcut, ceilalţi sunt nişte proşti incurabili... ce nu înţeleg binele făcut de ei acestui popor.

...şi Poporul
Am obiceiul să citesc foarte mult din opiniile unor oameni angrenaţi politic, ale unor ziarişti sau comentatori politici, tot aşa cum urmăresc şi blogurile personale ale unor personaje ce-mi plac mie, oameni care eu cred că „au ceva de spus”.
Ce mă frapează din ce in ce mai tare, în general în modul de gândire al unor bloggeri, dar şi în comment-urile celor ce răspund la opiniile unor lideri de opinie, este că „tonul” a devenit uşor suburban, şi nu în ultimul rând... înverşunat! Să nu te pună dracul să te duci să comentezi pe pagina unuia de-i portocaliu şi să-ţi spui punctul de vedere care este anti..., dar care păstrează un ton civilizat. Prin urmare... un punct de vedere! Imediat eşti „încolţit” de adulatorii persoanei respective, precum şi de susţinătorii partidului în cauză, iar comment-urile vor depăşi limita unui bun simţ, şi vei primi tot felul de injurii şi de invective la adresa ta. Se poate întâmpla să fii chiar şi un comentator constant al unuia... sau altuia, punctul tău de vedere să fie în general în acord cu opinia acelui blogger, dar la un moment dat să te trezeşti în faţa unei scrieri cu care nu eşti de acord. Dacă te pune dracul să-ţi spui părerea contrară, imediat sar într-u apărarea scriitorului adulatorii. Eşti luat în primire de aceştia, iar câteodată chiar şi de posesorul acelui blog: „Cum îţi permiţi tu să ai o opinie separată faţă de mine? Eşti un bou! Eşti un prost şi un incult!”
Doi oameni stau la masă. De se întâmplă să fie ei prieteni, doar că părerile lor nu sunt chiar în concordanţă, mai bine ar fi să nu intre într-o polemică inutilă, pentru că invariabil vor ajunge să se contreze.

Trăim într-o epocă a deţinătorului de adevăr absolut!

-Eşti cu noi... s-au împotriva noastră!
-Dacă te raliezi la părerile mele..., trebuie să-ţi însuşeşti toate aberaţiile mele ulterioare!
-Dacă nu eşti de acord cu mine... înseamnă că eşti prost! Boule!
-Eu... şi restul lumii! Dacă nu citeşti aceeaşi carte pe care o citesc eu... înseamnă că eşti incult!
-Dacă te uiţi la emisiunea X ce-i de divertisment... dai dovadă doar de incultură! Eu nu mă uit decât la National Geographic, Discovery, Money Channel, BBC şi EuroNews...
-Dacă asculţi muzică „d-aia”..., nu ai pic de cultură muzicală, eşti de cea mai joasă speţă!


Am să închei... prin postarea unui desen animat, personaj ce cred că seamănă foarte bine cu situaţia aceasta. Din păcate nu are „Cod de încorporat”, astfel încât pentru vizionare este necesar să accesaţi link-ul de mai jos:




În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

miercuri, 23 februarie 2011

Reflecţii bisericoase


Intră în Biserică şi te căieşte; aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor.



Mai  acum câteva zile..., văd o ştire la televizor. Aflu (cu stupoare!) că Patriarhia Română a stabilit o grilă de plată pentru serviciile ce le oficiază credincioşilor ortodocşi. Înaltele feţe bisericeşti au stabilit ca pentru oficierea unei căsătorii taxa oficială să fie de „doar” 1.000 lei, iar pentru un botez, taxa să fie de 500 lei. 



Îmi aduc aminte ca şi când s-ar fi întâmplat mai ieri, faptul că la nunta mea ce s-a petrecut în 1999, naşul meu a plătit 1.000 lei, pentru taxe, cor şi alte asemenea. Mai apoi, rugat fiind de o cunoştinţă să-i fiu naş, după oficierea slujbei de căsătorie în biserica Mânăstirii de la Cernica, slujbă oficiată de Clement Popescu ce era stareţul mânăstirii în acea perioadă, m-am retras împreună cu acesta în altarul bisericii pentru a mă achita de plata asupra săvârşirii sfintei taine. La întrebarea mea asupra nivelului acelei taxe din cadrul mânăstirii..., mi-a dat un răspuns ce m-a lăsat... Mască!
-          Apăi..., nu este o taxă anume! Datoria mea este să botez, să cunun şi să petrec omul pe ultimul drum, iar asta să o fac şi pentru cel bogat, cât şi pentru cel mai sărac dintre credincioşi. Prin urmare, cât veţi binevoi să-mi daţi... Să fie primiţi! Ce să fac? Dacă-mi vine o familie săracă de nu are nici ce să bage în gura cu-n copil căruia să-i dau sfănta taină a botezului, să las copilul nebotezat doar pentru că nu au bani să-mi plătească?
Am băgat mâna adânc în buzunar şi i-am dat 800 lei (adică... 8 milioane-n banii de atunci). Ce să mai spun, decât că după vederea sumei, a stat cu noi în faţa bisericii unde am făcut poze, iar pe tot drumul ce ducea de la biserica aflată jos pe malul lacului şi până sus la intrarea în mânăstire, a tot făcut temenelele, mulţumindu-mi şi invitându-mă să mai vin la mânăstire...
Stăteam atunci şi mă întrebam, aşa cum am ajuns să mă întreb şi acum... Unde şi când s-a rupt legătura dintre biserică şi credincioşi. De unde apetitul ăsta pentru avere al feţelor bisericeşti? Am cunoscut, cunosc ceva feţe bisericeşti, am vorbit cu ei, le cunosc punctul de vedere. Aşa cum am mai citit prin presă, sau am mai văzut la televizor comunicate de presă ale lui Constantin Stoica, în calitate de purtător de cuvânt. Între ce spune preoţimea... şi ce spune conducerea BOR-ului este distanţă mare! Numai că..., datorită faptului că biserica este „stat în stat”, lucrurile nu obişnuiesc să „răsufle”. Degeaba ştiu eu că pentru a fi înscăunat într-o biserică îţi trebuie bani grei pentru a-ţi putea cumpăra postul! Degeaba ştiu eu că în funcţie de enoriaşii care sunt alocaţi bisericii tale trebuie să plăteşti cotizaţii către Patriarhie. Degeaba! Asta... pentru ca „onor” domnul Stoica, va apare şi va spune că nu-i adevărat! Nu va recunoaşte nici în ruptul capului astfe de lucruri! Noroc că mai face câte un ziarist o anchetă cu camera ascunsă, şi se mai găseşte câte un preot să spună lucrurilor pe nume. Altfel, nici un preot nu şi-ar asuma astfel de delaţiuni, asta şi pentru că şi-ar pierde locul...
Apostolul Pavel, a strâns bani de la credincioşii pe care-i adusese pe calea credinţei, doar că i-a strans pentru a-i da săracilor din Ierusalim. El, în acele vremuri, a decis ca în afara momentelor în care predica în biserici, să muncească pentru a-şi câştiga pâinea... Nu a cerut bani de la săraci, a cerut doar celor bogaţi să dea din avutul lor câte puţin pentru ajutorarea celor mai săraci decât ei. Nici unul din cei 12 apostoli nu a cerut dări pentru a creştina oamenii, nici macar unul nu a cerut dări sau taxe pentru ridicarea de locuri pentru închinăciune. Bisericile au fost ridicate din donaţiile benevole ale celor ce-şi permiteau şi erau mai bogaţi, restul ajutând după puterea fiecăruia prin muncă.
Numai că acuma... Biserica a devenit un stat de sine stătător într-un alt stat. Biserica are afaceri, biserica are moşii întinse, Biserica are ateliere, Biserica are posturi TV şi de radio, Biserica... ARE! Poporul... NU!


“Un comunicat al Patriarhiei Române informează că „toate contribuțiile financiare benevole ale credincioșilor la unele servicii religioase (botezuri, cununii și înmormântări) se stabilesc de către Adunarea parohială a fiecărei parohii la propunerea Consiliului parohial, ţinând cont de mediul rural sau urban în care se află parohia şi de situaţia economică a credincioşilor (pensionari, şomeri, salariaţi sau oameni cu posibilităţi financiare mai mari)”. Comunicatul BOR subliniază în mod special că aceste contribuţii benevole sunt folosite „pentru completarea salariilor personalului deservent, întreţinerea lăcaşurilor de cult, plata utilităţilor şi nu sunt nicidecum considerate donaţii pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.”
Sumele maxime admise sunt de 1.000 de lei pentru o nuntă şi 500 de lei pentru botez și vor fi practicate de lăcașuri precum bisericile Sf. Elefterie, Sf. Spiridon, Sf. Mina sau Sf. Silvestru. Potrivit realitatea.net, înmormântările nu vor fi taxate, pentru că spun preoţii, familiile sunt îndurerate. Rămâne de văzut dacă decizia va schimba și practica, împământenită deja, de a plăti preotul care oficiază slujba de înmormântare.”


- Cum este până la urmă? Contribuţiile financiare sunt benevole (BENEVÓL, -Ă, benevoli, -e, adj. Făcut de bunăvoie, nesilit. ◊ Contribuție benevolă = sumă sau taxă al cărei cuantum rămâne la aprecierea celui care contribuie sau plătește. – Fr. bénévole (lat. lit. benevolus).), sau sunt cu titlu de obligativitate? 
Spun reprezentanţii Patriarhiei că înmormântările nu vor fi taxate! Aşa să fie? Vă spun eu sigur că acest lucru nu se întâmplă! Înmormântarea… costă! Iar pe preot nu-l interesează că rudele nu au bani (după cum se ştie…, dacă botezul sau cununia sunt evenimente fericite ce se planifică, moartea omului nu se poate planifica!) 

Odată cu schimbarea regimului politic din România produs de evenimentele din decembrie 1989, Patriarhia Română a început a-şi revendica bunurile confiscate de regimul communist. Astfel, au reprimit hectare întregi de păduri sau de teren arabil, au făcut investiţii imobiliare, au ridicat hoteluri şi pensiuni, au deschis magazine, televiziuni şi posturi de radio. Astfel încât la ora actual Patriarhia Română a ajuns un “stat în stat” care are propriile activităţi economice ce sunt scutite de la plata taxelor către stat, dar care mai şi primeşte bani de la bugetul statului. În ultimii 3 ani, mai bine spus… cam de când a început criza economic din a noastră ţară, Patriarhia a beneficiat de cca 330 mil. $ de la stat, nemaivorbind că afacerile bisericii sunt scutite de la plata taxelor către stat, pe motiv de… monopol!
Au monopol pe tipărirea de calendare şi alte cărţi bisericeşti, au monopol pe fabricarea lumânărilor. Cum să nu se supere BOR-ul şi să nu trimită oamenii în inspecţie prin biserici, să caute prin gunoi pentru a vedea ce tip de lumânări s-au ars în biserică? Normal că românul tot mai sărac a ajuns să folosească lumânărele din hypermarket ce arată mai aspectos şi sunt mai practice decât lumânările produse-n atelierele Patriarhiei. Numai că acest lucru afectează “planul de încasări” la biserici. Drept pentru care, mai marii Patriarhiei au dat o directivă: Nu se vor mai arde în biserică decât lumânări cu “Certificat de origine sănătos!” De parcă numai lumânările produse de SRL-urile bisericeşti pot lumina calea celor morţi… 


La nivelul anului 2007, conform unor estimări făcute de Business Standard, averea Bisericii Ortodoxe Române depăşea 3 mld EUR, numai că la acea dată mai erau în curs de “recuperare” încă 200.000 hectare de pădure, precum şi o serie de piese aflate prin diverse muzee sau chiar în cadrul tezaurului de la Moscova.

De prin lume… adunate! (sau care ar fi valoarea estimată a avuţiei)

- 5 miliarde de euro – 200.000 de hectare de pădure cerute de Biserica Ortodoxă Română.
- 400 milioane de euro – estimarea celor 40.000 hectare de pădure aflate în proprietatea BOR
-20 milioane de euro – estimarea celor peste 40.000 de hectare de teren arabil aflat în propietatea BOR
- 1,4 miliarde de euro – estimarea terenului intravilan al celor 11.102 parohii ale BOR
- 1 miliard de euro – valoarea obiectelor bisericeşti şi a celorlalte bunuri mobile din patrimoniul parohiilor
- 500.000 de euro – conturile bancare pe care Patriarhia Română şi cele şase mitropolii le alimentează constant pentru cheltuieli curente
- 4,4 milioane euro – conturile bancare la BCR ale Patriarhiei, a şase Mitropolii şi a 10 arhiepiscopii
- 16 milioane de euro – a cheltuit anul trecut Biserica Ortodoxă Româna pentru opere de binefacere
- 90 milioane de euro – veniturile medii anuale ale Bisericii Ortodoxe Române (din donaţii şi din activităţi economice)
- 42 milioane de euro – alocaţi de la bugetul de stat pentru salariile preoţilor (spre comparaţie, în aceeaşi perioadă, Asistenţa socială pentru familie şi copii a primit de la bugetul de stat 80 de milioane de euro).


Mai nou, BOR-ul îşi doreşte o catedrală. Dar… nu orice catedrală! Dată fiind şi locaţia aleasă, altfel un “monument” de tristă amintire, asemeni dorinţelor megalomanice ale lui Ceauşescu, şi Patriarhul Daniel îşi doreşte o catedrală… cum nu a mai fost alta! Aceasta va avea “doar” 110 m înălţime, o capacitate estimată la cca 5.000 persoane, va avea acolo… şi vreo 12 lifturi. Să ne mai mirăm atunci când aflăm că aceasta va costa undeva în jurul a 100 mil EUR? Numai că… o mare parte din aceşti bani vor însemna “donaţii benevole” ale enoriaşilor.

Apăi… aşa cum este şi vorba aia din bătrâni: Chelului… tichie de mărgăritar îi mai trebuie!
Sau mai bine zis: Ţara-i în criză, iară nouă ne arde de catedrale!

sâmbătă, 19 februarie 2011

Aventuri în România 3





Rezolvare în pur stil românesc

În 30.01.2006 Gheorghe Barbu,  ministrul muncii de la acea vreme, dădea un comunicat de presă prin care ne anunţa: 
“În acest an va începe un proces extrem de dificil, de preluare a datelor din cărţile de muncă şi aducerea lor la zi. Este un proces care se va întinde pe cel puţin doi ani de zile, acesta fiind un termen extrem de optimist. Este vorba de peste şapte milioane de cărţi de muncă. La acest proiect vor lucra 2.300 de persoane. Prin efectuarea acestei activităţi, fiecare persoana activă din România îşi va cunoaşte punctajul la zi al pensiei. Va fi un proces dificil. Vom face şi o scanare a cărţilor de muncă. După perioada în care vom aduce la zi datele din cărţile de muncă putem vorbi de eliminarea acestora.”

Mai acum vreo două săptămâni, nu ştiu ce-i vine lui sorella, şi-n timpul unei discuţii mă întreabă:
-          Auzi..., dară tu ai cartea de muncă scanată? Că termenul tocmai ce a expirat de la sfârşitul anului, şi am văzut săptămâna asta când am fost cu oarece treburi pe la Casa de pensii o coadă foarte mare la ghişeul pentru depunerea cărţilor de muncă pentru scanat, iar acum... cei ce nu au depus în termenul stabilit de lege plătesc o amendă de 150 lei.
Stau..., analizez..., mă gândesc..., iar răspunsul meu vine prompt:
-          - Dară eu..., de unde să ştiu? Mă gândesc doar că..., am lucrat cu carte de muncă până în luna august a anului trecut, iar de atunci îmi caut de lucru şi nu stau să îmi controlez cartea de muncă...să văd de este scanată sau nu!  Asta înseamnă că eram în „termen”, şi mă gândesc că acel angajator ar fi trebuit să se ocupe de această problemă!
-          - Da..., da..., stai tu liniştit! Să vezi tu cum o să plăteşti tu acuma amendă dacă nu o ai scanată!
-          - Băăăăă..., tu eşti cu capul? Cum să plătesc eu amendă? Pentru ce? Pentru ceva de care trebuia să se ocupe altcineva? Eu de unde trebuia să ştiu aşa ceva? M-a înştiinţat cineva, iar eu nu m-am prezentat? Mi se pare o mare porcărie, aşa cum numai statul român... şi „onor” guvernanţii români o pot face! Un model de rezolvare „pompieristicâ” a problemelor!
-          - Mai bine caută.ţi cartea de muncă..., şi vezi că „la spate”, pe ultima pagină ar trebui să ai o ştampilă pe care scrie „Scanat”.
A doua zi, caut eu prin actele mele, dau de cartea de muncă, o răsfoiesc, şi bineînţeles că nu dau de nici o ştampilă aplicată cu inscripţia „Scanat”. Eeeeeeeee... Hai că am dat de dracu! Dară... de ce trebuie să „plătesc” eu pentru ceva ce nu au facut alţii?
Înarmat cu „răbdare şi tutun”..., după ce mi-am făcut o copie după fiecare filă a cărţii de muncă, precum şi după cartea de identitate, dau o fugă la Casa de pensii. Mă aşez eu frumuşel la coada ce număra la acea oră cam 15 persoane.  Era ora 10. Stau şi mă uit la lumea de la coadă, mă uit şi-i analizez. La coadă aşteaptă cuminţi spre a-şi depune cartea de muncă într-u scanare de la mai tineri la persoane aflate la o vârstă ce se apropie de pensionare, de la persoane mai prost îmbrăcate ce îşi arată statutul de şomeri la persoane mai bine îmbrăcate care îmi dau impresia unor posesori de PFA-uri, mare parte din ei contrariaţi fiind la primirea veştii că nu-şi mai pot preda cartea de munca spre scanare decât în urma achitării unei amenzi în valoare de 150 lei... La ghişeu, totul se face... manual! Astfel că, pentru fiecare persoană ajunsă în faţa funcţionarei se pierde câte 10-15 minute. Până scrie amenda..., până completează toate rubricile, până pleacă omul la un alt ghişeu să plătească amenda, până se întoarce cu dovada achitării, până îi completează actul doveditor al primirii cărţii de muncă spre scanare..., uite aşa trece timpul! Stau la coadă, în speranţa „scăpării” de la plata amenzii. În faţa mea, un domn bine îmbrăcat, trage cadru după cadru cu un mic aparat foto. Fotografiază lumea aflată la coadă în aşteptarea predării cărţii de muncă, se fotografiază pe el la coadă cu spate la ghişeu, fotografiază ghişeul precum şi persoana din spatele geamului. Odată ajuns la ghişeu, după ce a achitat amenda de rigoare, mai trage câteva cadre cu amenda şi copia achitării amenzii, apoi cu actul doveditor al predării cărţii de muncă. Hai că mai am o singură persoană şi voi fi faţă în faţă cu funcţionara. Inima îmi bate cu putere dat fiind că bani în buzunar nu am pentru a putea achita o eventuală amendă. O femeie „se bagă-n faţă” pentru a primi câteva informaţii...
-          - Stimată doamnă, amenda este obligatorie, oricare ar fi motivul pentru care nu s-a depus cartea de muncă?
-          - Din păcate... Da!, îi răspunde funcţionara.
-          - Dar... eu am avut cartea de muncă lăsată la ITM pentru înregistrare şi preluarea datelor, am ştampila pusă pentru acest lucru. De ce nu a fost făcută şi scanarea atunci?
Fără... răspuns! Funcţionara tace, nemaiavând nici o replică la această întrebare...
-         -  Bine..., bine..., dar cât durează această formalitate, dacă o depun acum acum... când o ridic gata scanată?
-          - Păi... acum o lăsaţi, şi veniţi să întrebaţi de ea... cam peste 6-7 luni!
-          - Poftim? Dar de ce durează atât?
-          - Pentru că au fost făcute restructurări la sfârşitul anului, şi cei ce erau angajaţi pentru aceasta treabă au fost daţi afară, iar acum nu are cine să le scaneze! Nu vă rămâne altceva de făcut decât să vă rugaţi să mai angajeze pe cineva pentru asta, dar cum bugetul este sărăcit..., se poate întâmpla să dureze şi un an sau doi! Nimeni nu s-a aşteptat la o asemenea amploare a fenomenului! Se pare că foarte mulţi oameni au rămas pe dinafară, multe firme nu le-au depus..., şi aşa s-a ajuns la această situaţie.
-          - Doamnă, dar... dacă nu o depun acum, există riscul ca în jumătate de an sau un an să nu mai fie primite spre scanare?
-          - Nu ştiu! Nu am cunoştinţă de aşa ceva...
Tocmai în faţa mea, s-au terminat amenzile. Mai trec circa 15 minute până apare o persoană cu un carnet nou de amenzi, bineînţeles... neştampilate! Stau ca pe ghimpi, aştept să termine de ştampilat şi să mă ia în primire funcţionara. Sunt curios ce se va întâmpla! Voi fi stat la coadă de pomană, neavând bani pentru achitarea amenzii..., sau voi scăpa de plata acesteia?
-          - Stimată doamnă..., eu am avut servici până în luna august a anului trecut, de atunci fiind în căutarea unui loc de muncă.
-          - Sunteţi înregistrat în evidenţele de la şomaj?
-          - Nu doamnă, nu am reuşit! Am făcut până acum mai mult de trei drumuri între medicul de familie şi Agenţia pentru şomaj, am ajuns până la Directoarea agenţiei... şi tot nu am rezolvat.
-          - Atunci... cu părere de rău, va trebui să achitaţi plata amenzii, în caz contrar nu o puteţi depune. Eu vă înţeleg că nu aveţi de unde să plătiţi, neavând muncă şi implicit venituri, dar...
-          - Cum pot rezolva? Există posibilitatea de a vorbi cu cineva care are puteri depline spre a mă scăpa de această amendă?
-          - Ce vă pot spune... decât să vă îndrum către şefii noştri. Încercaţi să vorbiţi cu cei de la camera... aflată la etajul 2 al clădirii.
- Bun... Mă înfiinţez în faţa biroului cu pricina. Bat la uşă şi intru. Înăuntru o persoană pare să aibe un „client”, la alte două birouri două funcţionare se pregătesc de masă. Le urez frumuşel „Poftă bună” şi ies afară. Am învăţat demult că pe om nu trebuie să-l deranjezi de la masă. Cu nici un chip! Este dreptul oricărui om de a nu fi deranjat, iar pauza de masă este sfântă. Aşa că... ce mai conta o aşteptare de 10 minute sau o jumătate de oră. După cât am stat la coadă la ghişeu... nici nu mai conta! Însă, după nici 5 minute, imediat după ce persoana ce părea a fi client a ieşit din birou, mă trezesc invitat înăuntru. Chiar dacă deja avea pregătită mâncarea pe birou, chiar dacă am menţionat că nu doresc a-i deranja de la masă şi pot aştepta..., totuşi am fost invitat să mă aşez şi să.mi spun păsul.
Am reluat ceea ce am vorbit şi cu funcţionara de la ghişeu, i-am menţionat faptul că mi se pare o aberaţie ceea ce se întâmplă, mi se pare aberant să plătesc o amenda eu... în condiţiile în care de la momentul intrării legii în vigoare şi până la acest moment au trecut cam patru ani, patru ani în care onor angajatorii mei din această perioadă trebuiau să se ocupe de acest lucru. Se uită la mine, analizează spusele mele, pune mâna pe telefon şi spune funcţionarei să-mi primească actele. Îi mulţumesc respectuos, le doresc poftă bună în continuare, şi mă întorc la ghişeu unde-mi este primită cartea de muncă şi-mi este înmânat formularul ce atestă acest lucru.
Mă uit la ceas. Au trecut aproape patru ore din momentul aşezării mele la coadă. Am lăsat la plecarea mea alte 15 persoane în aşteptarea predării...

A doua zi
Nu-mi pot reveni. Sunt contrariat, de aceea apelez la „Sfântul Google” pentru a mă lămuri cât-de-cât asupra acestui fenomen ce face parte dintr-o Românie tot mai surprinzătoare. Mă opresc asupra a câtorva date găsite la repezeală după parcurgerea unor articole din presă, sau a unor comunicate ale factorilor de decizie...
          
“Guvernul a modificat, în acest sens, HG nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la stagiul de cotizare realizat în sistemul de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001. Prelungirea acestor termene a fost determinată de faptul că operaţiunile de predare-primire a carnetelor de muncă, respectiv de scanare a acestora în vederea preluării datelor, sunt în derulare. Termenul de predare a carnetelor de muncă de către persoanele fizice şi juridice pentru activitatea de preluare a datelor a fost prelungit până la 30 noiembrie 2009 (termenul anterior 30 noiembrie 2008). De asemenea, termenul de predare a carnetelor de muncă în vederea scanării este 30 noiembrie 2010.
De asemenea, Hotărârea reglementează modalitatea de preluare a carnetelor de muncă pentru persoanele care nu mai au domiciliul în România, dar cărora le va fi deschis dreptul la pensie pe baza perioadelor de vechime în muncă realizate în ţară. Astfel, în situaţia foştilor asiguraţi ai sistemului public de pensii care nu au domiciliul sau reşedinţa în România, carnetele de muncă transmise prin poştă caselor teritoriale de pensii trebuie însoţite de copia actului de identitate a titularului. Pentru cei care optează pentru prezentarea carnetului de muncă prin intermediul unei persoane, carnetul de munca va fi însoţit de copia actului de identitate al persoanei desemnate de către titular.”
Aha!
1.      Deci…, activitatea de preluare a datelor a început în anul 2006, trebuia încheiată în anul 2008, dar din cauza…, această activitate s-a prelungit până la sfârşitul anului 2010! Mai întâi a fost un process de preluare a datelor ce erau înscrise în cartea de muncă a fiecărui roman aflat în activitate, pentru ca mai apoi să se trezească că aceste cărţi de muncă trebuie a fi şi scanate! Altă muncă… altă distracţie!
2.      Chiar şi în cazul în care această activitate a fost extinsă faţă de termenul iniţial cu (încă!) doi ani, la încheierea acestui termen se constată că au rămas nescanate un număr foarte mare de cărţi de muncă!!! Vina cui este? Cine a greşit? Oare nu cumva toată această acţiune nu a fost popularizată corespunzător? Care este atât de tâmpit încât să se trezească după 4 ani în care tot ar fi avut timp pentru acest lucru, că termenul a expirat şi trebuie să plătească o amendă deloc modică?
3.      Nu în ultimul rând este vorba de situaţia celor plecaţi peste hotare! Unii sunt plecaţi cu forme legale, alţii au decis să-şi ia lumea-n cap în speranţa unui trai mai bun. Normal că nu le-a trebuit cartea de muncă în original pe acolo. În general, de cumva au avut nevoie de ceva acte…, le-au facut copii, le-au tradus, iar mai apoi le-au legalizat prin diverse notariate. Câţi mai lucrează prin străinătăţuri şi nu au avut cunoştinţă de o asemenea reglementare? Să punem… 1.500.000? Să facem un calcul? Păi… e simplu! 1.500.000 persoane x 150 RON rezultă o sumă de 225.000.000 RON!!!

„Noi mai putem primi carnetele de muncă pentru scanare până în data de 30 noiembrie, iar datele vor putea fi prelucrate până la 31decembrie. Mai avem de primit între 12.000 şi 15.000 de carnete de muncă. Tot ceea ce trebuie să facă angajatorii şi persoanele fizice este să vină la noi cu cărţile de muncă. Noi le scanăm şi, în termen de câteva zile, le vom pune din nou la dispoziţia lor. Cei care nu le depun în timp util, vor fi sancţionaţi", a spus directorul CJPal judeţului Braşov, Mihail Tarbă.
Aha!
Deci… numai la nivelul judeţului Braşov au mai rămas între 12.000 şi 15.000 de canete de muncă la scanat. Dacă luam nivelul inferior ca fiind reală, rezultă: 12.000 persoane x 150 lei adică… 1.800.000 RON.

În 01 noiembrie 2010, la nivelul judeţului Ialomiţa, mai erau de scanat cam 5.000 de persoane, persoane care nu aveau un loc de muncă, sau care erau plecaţi în străinătate.  Mai facem un calcul: punem doar 3.000 persoane şi le înmulţim cu 150 RON. Rezultă… 450.000 RON!!!
La 01 februarie 2011, la nivelul judeţului Buzău, dintr-un total de 87.730 cărţi de muncă ce trebuiau scanate…, nu se reuşise a fi prelucrate şi scanate decât un număr de 37.054! Pentru că datele “se bat cap în cap”…, aş lua ca marjă datele de la Braşov, prin urmare o sumă de 1.800.000 RON de încasat din amenzi.
Înainte de termenul de finalizare a acţiunii de scanare cu doar două luni, la nivelul judeţului Bacău, mai rămăseseră de scanat ceva mai mult de 20.000 de cărţi de muncă. Pentru că mai erau două luni... voi pune o sumă similară cu cea de la Ialomţa, respectiv... 450.000 RON!!!

După ce am mai citi eu câteva materiale, am ajuns la o concluzie: Aş face o medie la nivelul ţării, şi aş estima ca fiind real un număr de 3.000 persoane la nivelul fiecărui judeţ care nu şi-au depus în termen legal cartea de muncă, prin urmare trebuie să achite contravaloarea amenzii. Voi face calculul raportat la suma de 150 RON, sumă care reprezintă minimul amenzii ce trebuie plătită de către persoanele fizice, unde nivelul amenzii este cuprins între 300-600 RON. Atenţie! Această amendă nu-ţi este înmânată decât dacă o plăteşti pe loc! Ea îţi este completată doar după ce funcţionara este sigură că te vei duce la caserie pentru a o achita!
Deci... 41 judeţe împreună cu Bucureştiul, dau 42. Dacă înmulţim 42 cu 3.000 persoane, ar însemna că la nivelul ţării ar mai fi rămas un număr de 126.000 de persoane cu cartea de muncă nescanată. Înmulţind acest număr cu 150 RON care reprezintă minimul amenzii, rezultă o sumă totală de  18.900.000 RON!!!
În cazul în care este real ceea ce am spus mai sus referitor la persoanele aflate la muncă în străinătate..., mai adăugăm şi de acolo 225.000.000 RON!!!
Atenţie! La acest calcul, am folosit doar nivelul amenzii pentru peroanele fizice! În cazul persoanelor juridice care nu au depus cărţile de muncă ale angajaţilor în termenul stabilit de către lege, nivelul amenzii este cuprins între 1.500 şi 5.000 RON!!!

Prin urmare..., vorbim de o sumă estimată a fi vărsată la bugetul statului, şi implicit la bugetul Casei de pensii care este tot mai mic..., de aproximativ 200.000.000 – 250.000.000 RON!!! Uite-aşa, onor guvernanţii noştri mai astupă câte o gaură din buget! Să greşesc eu pe undeva? Oare o fi bun acest calcul? Să fie subestimat..., sau supraestimat? Răspunsul ăsta... numai de la ei ar trebui să-l aflăm! Dar ei..., dar ei au vreun interes să ne spună acest lucru? Eu... Cred că NU!

UPDATE 07.06.2011 - Am fost să-mi ridic cartea de muncă conform termenului stabilit în momentul în care am lăsat-o pentru a fi scanată şi prelucrată... După o aşteptare de 1 oră şi jumătate la o coadă ce număra circa 20 de persoane, ajuns fiind în faţa ghişeului, după ce mi-au fost introduse datele în calculator..., am aflat că a mea "carte de muncă" se află în camera de scanat! La încercarea mea de a afla când îmi pot pot ridica Cartea de muncă, răspunsul a fost: "Este o cameră foarte mare unde sunt depuse toate Cărţile de muncă ce trebuiesc scanate şi prelucrate. Nu există personal care să se ocupe de această operaţiune... Poate să dureze încă o lună..., tot aşa de bine poate să mai dureze 5 luni! Prin urmare... Mai încercaţi! Noi... nu avem cum să vă înştiinţăm!"


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

O voce... de cristal!



Aseară, a început emisiunea “Românii au talent”. Am urmărit-o “cu sufletul la gură”, convins fiind că voi urmări un spectacol de excepţie, convins fiind de faptul că vor fi descoperite noi vedete…, care altfel ar fi rămas doară nişte iluştrii necunoscuţi.
Am privit cu un “ochi” critic, dat fiind că demult…, în vremuri ce demult au trecut…, a existat o perioadă când am studiat, o vreme când am cunoscut “beţia” scenei, o vreme când mi-au fost recunoscut talentul odată cu obţinerea atestatului de liber profesionist. Chiar dacă eu m-am retras din “activitatea artistică” de foarte mulţi ani, “urechea” nu mă înşeală şi nici un cântăreţ nu mă poate păcăli, fie că-i el doar un simplu manelist…, fie că-i cântăreţ renumit. Am cunoscut şi am văzut sau ascultat de-alungul timpului multe voci de excepţie, iluştrii necunoscuţi… dar care aveau o “voce de cristal”. Din păcate, în acest domeniu, chiar de eşti nativ, chiar dacă mai apoi studiezi pentru a putea avea şi tehnică vocală, pentru a putea stăpâni şi a putea dezvolta ambitusul vocal, mai trebuie să fii şi “descoperit”, mai trebuie să fii şi susţinut…
Cum mă uitam eu aseară, la un moment dat…, intră pe scenă un copil de doar 15 ani necopt, cu ochelari şi cu o privire ce nu-mi spunea… mai nimic! Ba… mai mult! Mă uitam la el…, şi nu înţelegeam ce caută pe scenă. Primul meu gănd, a fost că momentul cu el nu poate fi decât unul cu valoare… pur umoristică! Cu un chip de copil tocilar, cu ochelarii pe nas şi cu o timiditate exagerată, a spus că a venit să-i arate şi mamei lui cum poate el cânta!
Şi… a CÂNTAT!

Vezi mai multe pe Romanii au talent


Am rămas la fel de mut de uimire…, precum i-am văzut pe cei trei membrii ai juriului, aşa cum au rămas şi Bartoş cu Smiley, aşa cum a rămas şi o sală întreagă la auzul vocii lui.
În astă dimineaţă, de cum m-am trezit…, rămas fiind eu blocat de aseară, culcat fiind cu vocea lui în minte…, am dat o căutare pentru a-l mai putea asculta măcar încă odată.
Am ajuns să spun şi eu… precum personajul monden Liviu Vârciu:
-          Măi oameni buni…, băiatul ăsta… chiar cântă!

Narcis Iustin Ianău. De acest nume sunt convins că vom mai auzi! Copilul ăsta s-a născut cu o voce de aur! Cu harul lui…, cu talentul lui nativ…, născut fiind cu o voce de contratenor, cu posibilităţile lui de a ataca partituri cu acute accesibile doar celor cu voce înaltă…, cu foarte multă muncă…, dar şi cu un dram de noroc…, copilul ăsta poate ajunge foarte sus! O voce ca a lui…, mai rar se naşte!!!  
Aşa cum au spus şi membrii juriului, copilul ăsta are tot ce-I trebuie pentru a câştiga marele premiu! Oricum… eu deja-l “văd” măcar printer finalişti.

Succes Narcis Iustin Ianău! Din acest moment, după ce ai uimit o ţară întreagă, nu mai ţine decât de tine! Popularizarea ţi-ai făcut-o, iar de acum cu foarte multă muncă, cu un repertoriu bine ales, de vei avea parte şi de profesori buni… vei ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului pe unde te vei duce.