duminică, 24 aprilie 2011

Despre... "Marele" retailer de pantofi Leonardo



Despre cum să (NU) îţi conduci business-ul

O scriere în care voi face referire la „Marele” retailer de încălţăminte, o scriere ce cuprinde trei păţanii de-ale mele în magazinele mai sus numitului retailer, iar într-un final... o scurtă radiografie asupra managementului defectuos de care au parte magazinele Leonardo prin prisma celor trăite de mine.

În urmă cu mulţi ani, să fi trecut poate de atunci ceva mai bine de 11 sau 12 ani... Mi-am achiziţionat o pereche de pantofi dintr-un magazin Leonardo. Aveam oarece încredere în calitatea produselor vândute de ei, incredere bazată probabil mai mult pe „imaginea” de brand construită cu multă migală de mai marii acestei Companii. În acele vremuri, nu păstram bonurile emise de casele de marcat. Şi astfel... mergând „pe încredere”, am ajuns să fiu pus în faţa unui fapt de neimaginat în opinia mea pentru un astfel de nume. După nici două săptămâni de la achiziţionarea unei perechi de pantofi de la Leonardo..., m-am trezit cu pantofii rupţi. Unde să te duci..., cui să reclami acest fapt..., ce să demonstrezi..., în lipsa unui elementar de bon de casă de marcat? Mi-am asumat această greşeala, am tras învăţăminte din această păţanie, astfel încât de atunci m-am obişnuit să păstrez pentru o bună perioadă de timp „dovada” achiziţionării de bunuri din magazine. Am greşit..., Am plătit!

La circa trei sau poate patru ani de la acel moment..., perioadă în care nu am mai achiziţionat nici măcar o pereche de papuci de la ei, m-am trezit în ultimul moment că trebuia să ajung la un eveniment şi-mi lipseau nişte încălţări adecvate. Timpul scurt nu-mi permitea să alerg „încoace şi-n colo după cai verzi pe pereţi”. Aşa că... am dat fuga (cu inima-ndoită) la magazinul Leonardo din Carrefour Orhidea, loc ce-mi era la îndemână. Ajuns acolo, mi-am găsit un model care să fie „pe gustul meu”, i-am probat, apoi mulţumit fiind de felul în care arătau  şi mă simţeam cu ei încălţat fiind, i-am achiziţionat. De data aceasta, fiind deja păţit odată..., am fost prevăzător şi nu am mai aruncat bonul odată ieşit din magazin. Şi... Bine am făcut! Pentru că după nici 12 ore de stat cu ei încălţat, ajuns acasă am constat că deja aveau talpa dezlipită pe o bună porţiune. I-am „ambalat” frumuşel, şi m-am înfiinţat la magazinul cu pricina, unde i-am lăsat după ce am completat un tipizat cu datele mele, datele înscrise pe bonul fiscal, precum şi multe alte informaţii mai erau necesare. După ce au trecut mai bine de două săptămâni (!) de la predarea lor, am fost sunat de către o persoană angajată a magazinului, şi am fost invitat să vin să-mi recuperez pantofii. Odată ajuns la magazin, nu mică mi-a fost mirarea atunci când am văzut că... eram poftit să-mi iau înapoi aceeaşi pereche de pantofi, pe care între timp o relipiseră. Nu vreau să mai spun la ce nivel de iritare am ajuns în momentul în care am văzut acest lucru. Mi s-a explicat că aceasta este „politica companiei”, în cazul unei asemenea defecţiuni se repară produsul..., nicidecum nu se poate înlocui! Adică eu dau banii, produsul se dezlipeşte după nici 12 ore..., nu mă folosesc de bunul achiziţionat pentru două sau trei săptămâni de la achiziţionare, iar ei îmi dau înapoi aceeaşi pereche relipită! Bineînţeles că de această dată, înarmat fiind cu bonul fiscal, precum şi cu dovada predării pantofilor după nici 24 de ore de la achiziţionare, m-am adresat Oficiului pentru Protecţia Consumatorului. După alte două săptămâni de aşteptare, am fost rechemat la magazin pentru a-mi ridica o nouă pereche de pantofi..., lucru care ÎN OPINIA MEA trebuia să se întâmple din chiar prima zi în care m-am înfiinţat cu al lor produs dezlipit după nici 24 de ore de la achiziţionare!

M-am ţinut deoparte de acest brand, până în aceste zile premergătoare paştelui, când... mânat de dorinţa de a-mi achiziţiona o pereche de pantofi (ca tot românul care doreşte să se „înnoiască” cu prilejul sărbătorilor), am intrat de această dată în magazinul aflat în cadrul galeriei comerciale din Auchan. După o scurtă plimbare printre rafturile cu pantofi de tot felul, „mi-au rămas în minte” trei modele ce-mi întruneau raportul model/calitate/preţ. La raft... era doar câte un pantof, niciunul nefiind pe măsura mea. Chiar de 1,90 măsor eu de la cap până la picioare..., totuşi nu trăiesc eu pe picior mare, astfel încât îmi sunt de folos doar pantofi mărimea 41 sau 42, în funcţie de calapodul după care sunt lucraţi. Înarmat fiind eu cu respectivele 3 modele, m-am înfiinţat în uşa depozitului pentru a ruga o angajată de-a lor să-mi aducă spre a proba pantofi cu numărul potrivit. Am aflat (cu stupoare!) că la raft sunt expuse măsurile cele mai mici din produsele respective, prin urmare... neavând mărimea 43, 44 sau 45 puteam să-mi iau gândul de la cele 3 modele alese. Am ales atunci să mă îndrept către magazinul Leonardo aflat în cadrul Galeriei comerciale a Hypermarketului Cora aflat în Pantelimon, în speranţa că odată ajuns acolo... voi găsi numărul potrivit la unul din modelele alese deja. Printre rafturi, un domn îşi căuta la fel ca şi mine o pereche de pantofi care să-i placă. Îmi spune:
-          - Vedeţi dumneavoastră această pereche de adidaşi, arătându-mi o pereche expusă pe un raft. Preţul lor este de 100 lei! Acum priviţi cu ce sunt încălţat. Acelaşi model de adidaşi, doar că i-am achiziţionat din piaţa Delfinului cu doar 60 lei!
-          - Da! Vă cred, doar că aici vă aflaţi într-un magazin Leonardo, brand care ar trebui să vă ofere o mai mare încredere, magazin care este aflat într-o mare Galerie comercială, încerc eu să le iau apărarea.
-          - Da domnul meu, este corect ce-mi spui, numai că priveşte cât sunt de scumpi pantofii la ei, şi cu toate acestea, chiar de doresc să-mi achiziţionez ceva de aici, nu reuşesc să-mi găsesc numărul potrivit!
-          - Staţi liniştit că şi eu..., sunt cu aceeaşi problemă! Mi-am găsit ceva să-mi placă la un alt magazin de-al lor, nu mi-am găsit numărul acolo, şi am venit aici cu speranţa că îmi voi găsi ceea ce-mi caut.
Numai că... după ce le-am descoperit şi aici, după ce am chemat o vânzătoare angajată a Leonardo, după ce i-am arătat ceea ce-mi doresc, răspunsul a venit prompt:
-          - Nu avem pe stoc marimea dorită de dumneavoastră!
-          - Stimată doamnă, cum puteţi să vă luaţi salariul în acest caz? Bănuiesc că aveţi un salariu minim, la care se adaugă un comision din marfa vândută! Şi... neavând numerele ce vă sunt cerute, nu aveţi ce vinde! Prin urmare... şi câştigurile dumneavoastră vor fi mai mici! Cum de este posibil să nu aveţi pe stoc exact numerele cele mai vândute, respectiv 40, 41 şi 42? De ce nu reclamaţi conducerii societăţii pe cei ce se ocupă de aprovizionare pe magazin? Vin acuma din magazinul ce se află în Auchan..., unde m-am confruntat cu aceeaşi situaţie!
-          - Credeţi că noi nu ne dorim vânzări mai mari? Credeţi că numai odată am spus acest lucru? Dar..., a încheiat cu o privire lăsată-n jos vânzătoarea. Puteaţi să rugaţi una din lucrătoarele de acolo să sune la celelalte magazine Leonardo, pentru a afla unde au pe stoc numărul ce-l doriţi de la modelele alese.
-          - Adică..., să mă duc eu până în Militari de exemplu, să bat Bucureştiul în două, doar pentru a-mi satisface „plăcerea” de achiziţionare a unui bun Leonardo! Mi se pare... cel puţin aberant! N-ar fi mai simplu să fie aprovizionate magazinele mai „cu cap”?

Am plecat şi din acest magazin cu un gust amar. Sperasem că între timp lucrurile se vor mai fi schimbat. Din păcate pentru ei, am constat că lucrurile trenează la fel ca în trecut. Pentru încă odată m-au pierdut de muşteriu pentru mulţi ani de-acum încolo...


Mi se pare anormal ca în timpurile actuale magazinele să nu aibă un soft specializat care să le ofere rapoarte referitoare la vânzările/model/număr. Mi se pare anormal să nu-ţi faci o analiză de vânzări şi mai apoi să nu-ţi optimizezi aprovizionarea după aceasta, mi se pare anormal să-ţi umpli magazia cu numere mari, în schimb numerele care se cer să lipsească cu desăvârşire. Mie unul... mi se pare a fi inadmisibil! Din al meu punct de vedere, ceva ar trebui schimbat acolo! Şi dacă-i adevărat că toate aceste lucruri au fost reclamate de către personalul aflat în magazine, înseamnă că problema se află-n curtea managementului firmei.



În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

  

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Cimilitura de paşti




Cruci
Candele aprinse
Lumânãri şi rugi
Lume multã…
Cu “cãţel şi purcel”
S-a dat dezlegare
la ouã şi miel.

Mese bogate
se strânge sorã cu frate
pãrinţi şi bunici
se strâng la masã aici
Primãvara a sosit
“Hristos a înviat!”
E urarea de bun venit…


Hristos a înviat!

luni, 18 aprilie 2011

Invitaţie... la lectură! (2)



Pentru că tot suntem în aşa numita „Săptămână a patimilor”, vă recomand cu căldură 2 cărţi apărute în urmă cu ceva timp la Editura Nemira. Le propun acelora care au plăcerea de a savura un roman ce tratează subiecte de istorie, le propun acelora ce sunt pasionaţi de cărţi cu subiecte biblice. Eu le-am citit, mie mi-au plăcut, subiectele m-au fascinat, prin urmare m-am gândit că n-ar strica să le recomand şi altor persoane, care întâmplător sau nu... sunt şi ei pasionaţi de acest tip de lectură.

Maria – este prima dintre ele, este o carte apărută în cursul anului 2009 şi tratează povestea aceleia care a fost Maria, maica lui Iisus, copilăria ei în regatul lui Israel, legătura dintre ea şi Baraba cel ce era cunoscut ca şi cap al rezistenţei, despre raporturile ce le avea cu esenienii din Damasc, despre naşterea, copilăria şi formarea celui ce avea să devină „cea mai luminoasă figură a istoriei”,  precum şi multe altele le puteţi descoperi citind această carte.    




Apostolul Pavel – apărută în septembrie 2010, este cea de a doua carte pe care o recomand. Chiar dacă nu este decât un roman de ficţiune istorică ce se bazează pe teme biblice, această carte „spune povestea convingătoare a unui om care a fost conducător, candidat, scriitor, explorator şi aventurier, un om cu viziune şi un om de acţiune. Această carte poate interesa pe oricine care este pasionat de biografii şi de istorie sau care, pur şi simplu, este atras de o poveste bine spusă” – potrivit autorului. Apostolul Pavel a fost un lider care a schimbat cursul istoriei, deoarece a adus creştinismul în lumea occidentală. Apostolul Pavel a fost cel mai bun organizator pe care l-a avut biserica, a fost ce a luptat pentru a elibera lumea de mitul păgân şi de zei. Este o biografie fictivă, dar se bazează pe relatările lui Luca, precum şi pe Epistolele lui Pavel.




Lectură plăcută!


vineri, 8 aprilie 2011

Gunoiul...


Ieri dimineaţă pe la 11.
Eram în trafic... undeva în zona clădirii Lakeview (sediul RBS). Aveam de livrat un protocol undeva prin zona Pipera. Cum stătea în coloană în aşteptare la semafor, neavând ce face altceva în afara privitului la peisajul zonei..., nu ştiu de ce, dar „îmi sare-n ochi” o break  alb cu numere de Italia. Avea haionul ridicat şi ambele portiere din faţă deschise. Lângă maşină, o încântătoare tipă ce nu pare să aibă mai mult de 27 de ani. Bine îmbrăcată..., aranjată..., dichisită..., tipul de ţinută office business. Îşi pierde timpul vorbind la mobil. O studiez amănunţit. Da! Nimic de zis! Tipa arată întrun mare fel!
Termină de vorbit, se apleacă ca pentru a căuta ceva în maşină. La un moment dat... Stupoare! Începe fata a face „curăţenie” prin maşină. Se pune pe aruncat de hârtii şi pachete goale de ţigări pe spaţiul ce se vrea a fi... verde, dar care în lipsă de iarbă nu este decât o bucată de pământ. La nici 5m de ea... era şi un coş de gunoi. După ce termină de aruncat gunoiul, se ridică şi începe a călca cu pantofii ei cu toc hârtiile ce tocmai le aruncase, într-un gest ce ar fi putut fi asemenea „băgatului gunoiului sub preş”!
La asta... nu m-aş fi aşteptat! La orice m-aşfi gândit, dar că o să am parte să văd un „exemplar feminin” care să arate „într-un mare fel”, dar care să aibe apucături de cea mai joasă speţă!

STRADA NU ESTE COŞUL TĂU DE GUNOI!

Din păcate..., această lozincă mi-a venit mult prea târziu în minte. Mi-am dat seama că datorită stupefacţiei la vederea unor asemenea obiceiuri proaste... am rămas fără cuvinte!

Asta m-a făcut să-mi aduc aminte că odată... cu ceva timp în urmă, în vremurile când conduceam o echipă de distribuţie, mi-am avertizat şoferii. Nu suport să văd obiecte aruncate pe geam, fie că-i vorba de pachetul gol de ţigări, fie că-i vorba de ambalajul unui pachet de biscuiţi, a şerveţelului de la pachetul de mâncare, ori mai şti eu ce alt ambalaj. Cu atât mai mult, maşinile erau inscripţionate. Oricine-i putea vedea în momentul aruncării gunoiului, totodată puteau vedea şi sigla firmei..., şi apoi ce spuneau? Uite la angajaţii ... ce apucături au! Astfel, dacă se întâmpla să-i „prind”, erau taxaţi cu „cartonaş galben”. La fel ca-n sport, şi în cazul meu, la 2 cartonaşe galbene urma să-i dau afară. 
Eu, vreme de mai bine de 7 ani am tot umblat prin toată ţara. De cele mai multe ori, plecam marţea şi mă întorceam vinerea. Primul lucru pe care-l făceam la reîntoarcerea la firmă era să-mi fac „ordine şi curăţenie” în maşină. 


În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
O viaţă de căcat...  
Fapte de viaţă  
Clipe de viaţă...  
(Dez)Echilibru în natură  

joi, 7 aprilie 2011

Remember...

In memmoriam...

În urmă cu ceva mai bine de 10 ani... într-o primăvară.
Era într-o sâmbătă seara, trecute de orele 23… Eram acasă cu nişte prieteniÎmi sună telefonul. Cine poate fi la astă oră târzie? S-o mai fi întâmplat ceva? Dată fiind ora târzie, te duce gândul unde nici nu te aştepţi! Mă îndrept spre măsuţa unde-I pus telefonul la încărcat. Mă uit…, văd cine mă sună…, rămân contrariat. Cu ce ocazie? De ce să mă sune la astă oră târzie? Ce nu poate aştepta până mâine dimineaţă? Cum telefonul nu înceta să sune…, decid să răspund.

-         -  Alo! Am onoarea domnule senator!
-          - Seara bună domnule Popa!  
-          - Cu ce ocazie… acest neaşteptat telefon de la dumneavoastră?
-          - Domnule Popa…, începe domnul senator, domnule Popa niciodată nu aţi venit la conacul meu! Haideţi domnule Popa, când îmi faceţi o vizită? Ştiţi…, am un vin extraordinar în beci. Nu ştiu dacă ştiţi, dar fratele meu se ocupă cu importul de vinuri din Moldova cea de peste Prut.
-          - Ştiu domnule senator, cum să nu ştiu! Cât despre vizita la conacul dumneavoastră…, mă bucură şi totodată mă onorează această invitaţie. Însă… din păcate…, nu ştiu în acest moment să vă spun când voi putea onora această invitaţie.
-          - Domnule Popa…, dar trebuie să veniţi neapărat într-o bună zi. Mi-ar face plăcere să stăm la un pahar de vorbă, alături de-un vin d-ăla bun, cum numai pe plaiurile Moldave poţi găsi.
-          - Am înţeles domnule senator! Vă mulţumesc pentru invitaţie, mă onorează faptul că v-aţi gândit la mine, sper ca într-un timp cât mai scurt, să vin la domeniul dumneavoastră de la Belciugatele. Am auzit că aţi făcut foarte frumos acolo.
-         -  Da! Este! Dar… mai bine veniţi şi veţi vedea cu ochii dumneavoastră!
-          - Bine domnule senator! Voi încerca să fac tot posibilul pentru a veni cât mai curând la dumneavoastră!
     …ne salutăm respectuos, ne urăm toate cele bune, după care ne luăm rămas bun, urmând să ne auzim cât mai curând posibil.

Trecuseră mai bine de 3 luni de la acel telefon primit într-o sâmbătă seara, după orele 23, de la domnul senator. Dat fiind programul încărcat (?) nu onorasem invitaţia. Ne văzusem doar odată cu ocazia semnării unor contracte, vorbisem la telefon de ceva mai multe ori, iar convorbirile noastre erau strict legate de unul din business-urile domnului senator. Prin urmare… nu am onorat invitaţia la o petrecere în aer liber la conacul domniei sale. Când… La fel ca în cazul primului telefon dat într-o seara de sâmbătă…, s-a mai întâmplat încă odată! Tot într-o sâmbătă, tot… după orele 23, pe când eram… tot în compania acelorlaşi prietenii, a sunat iarăşi telefonul.

-          - Nu poate fi decât… domnul senator! -  zic eu.

Mă uit la telefon, parcă avusesem o presimţire! Era un apel de la domnul senator…

-         -  Seara bună domnule Surdu!
-          - Bună seara domnule Popa! Nu aţi venit pe la mine…, nu mi-aţi mai dat nici un semn…
-          - Ce să fac domnule Surdu…, programul încărcat..,  cu plecare lunea…, de cele mai multe ori mă întorc vinerea…, vă daţi şi dumneavoastră seama că aştept sfârşitul de săptămână…, într-un mare fel!
-          - Domnule Popa, m-am gândittt   să deschid un Club! Un club…, doar pentru bărbaţi…, un club cu circuit închis. Aş dori să faceţi parte din acest club, aş dori să fiţi printer membrii fondatori…

… discuţia a mai continuat pe această temă, vreme de mai bine de o jumătate de oră. Ce să facem…, cum să facem…, în fine!

Cert este că nu am dat curs nici acelei invitaţii, nu ştiu ce s-a întâmplat până la urmă, nu ştiu dacă a reuşit să pună în practică acea idée. Trăim într-o şume “nebună”, iar în acei ani, programul meu era extreme de încărcat, motive…, motive…, motive!  Poate dacă aş fi ţinut neapărat, poate dacă aş fi fost genul de “oportunist”, poate dacă… Atunci poate ne-am fi cunoscut mai bine! Aşa… am rămas într-o amintire legată doar de o întrevedere…, şi de câteva convorbiri telefonice.

Astăzi, Victor Surdu s-a stins din viaţă...



Dumnezeu să-l ierte şi să-I ierte lui toate greşelile făcute cu voie… sau fără de voie!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Heirupisme...



Odată cu venirea zilei de 1 aprilie, ceea ce credeam a fi doar o păcăleală conformă datei, s-a dovedit a fi un fapt cât se poate de real. Guvernul s-a ţinut de cuvânt şi a purces la închiderea spitalelor, conform cu ceea ce se stabilise anterior, conform listei de obiective ce trebuiau cu orice chip să dispară după ştatele de plată ale guvernării portocalii. Totul ar fi fost în regulă dacă aceste închideri ar fi fost precedate de analize amănunţite, dacă s-ar fi luat în calcul criterii obiective.
Dar...  aşa s-a ajuns în situaţia ca într-o zonă să fie închis un spital... în condiţiile în care pe o rază de 60 Km altul nu există, sau... să fie închise unităţi spitaliceşti care nu au datorii... Este certă nevoia acută de cămine pentru bătrâni, nimeni nu contestă necesitatea acestora, ştiut fiind faptul că datorită lipsei locurilor, este nevoie pentru a putea beneficia de intrare în aceste spaţii de eliberarea unui loc prin decesul unei persoane beneficiare. Nimeni nu contestă, dar... de ce este nevoie să inchidem o serie de spitale pentru a le transforma în azile de bătrâni? Rezolvăm o problemă, dar... creăm o alta?
Personalul medical din România a ales să plece către zări mai bune, către zări unde sunt plătiţi cu mult mai bine decât în ţara în care s-au născut, decât în ţara unde au crescut... unde au fost formaţi ca şi doctori! În ţară rămân cei ce se apropie de vârsta pensionării, oameni trecuţi de vrsta în care mai sunt dispuşi să o ia de la capăt. Atunci când şi aceştia vor ajunge la pensie, ne vom trezi cu o lipsă acută de personal medical specializat. Nemaiavând doctori şi personal auxiliar prin spitale, guvernanţii au găsit modalitatea cea mai rapidă de rezolvare a problemelor. Dacă tot nu mai există personal medical..., măcar transformăm spitalul într-un cămin pentru bătrâni! Ce mai contează că bacteriile, microbii sau viruşii cu care sunt impregnate zidurile spitalelor nu au nici o şansă de a fi eradicate, astfel încât aceste spaţii vor deveni veritabile instituţii de exterminare a celor neputincioşi, a celor care au un sistem imunitar slăbit.
Poate într-un final am fi fost de acord şi cu închiderea unor spitale, mai ales dacă acest lucru era făcut în urma unor evaluări concrete. Numai că..., pentru încă odată guvernul portocaliu condus de Boc ne-a dovedit că lucrează „pe genunchi”, iar ceea ce visează noaptea... vrea să transpună în fapte a doua zi! 



Astfel, am putut să vedem la televizor o ştire care se referea la închiderea Caritas-ului, spital bucureştean cu o vechime de mai bine de 78 ani. Clădirea este revendicată/retrocedată, iar costurile cu chiria, întreţinerea acestui stabiliment nu mai erau rentabile. Dar... de aici şi până la mutarea intempestivă de care au avut parte bolnavii internaţi, mamele şi copii nou-născuţi, este mult prea mult! Dacă tot se ştia că acest spital se va închide începând cu data de 1 aprilie..., de ce s-au mai efectuat înternări? Cred că acestea trebuiau oprite graduat în funcţie de gravitatea cazului, astfel încât la data de 1 aprilie în spital să nu mai fie bolnavi sau mame cu nou născuţi care să trebuiască mutaţi printr-o desfăşurare de forţe! Dacă tot se ştia că unitatea spitalicească va fi închisă... de ce au existat persoane care la întrebarea referitoare la ziua de mâine au răspuns printr-un gest de neştiinţă?
Am certitudinea că organizarea a lipsit cu desăvârşire! Este inadmisibil ca în seara premergătoare închiderii să se efectueze internări. Este inadmisibil să muţi mamele lăuze alături de copii nou-născuţi aflaţi în incubatoare! Este inadmisibil ca personalul medical, precum şi cel auxiliar să nu ştie ce vor face în zilele următoare...  

În ciclul “D'ale Politicii”, mai puteţi citi: