luni, 22 august 2011

La origini...



De neam…, pe linie maternă mă trag dintr-o localitate de-i zice Ciolpani din al ţării judeţ Ilfov. Localitatea este amplasată în imediata apropiere a capitalei, fapt care a făcut ca în cea mai mare majoritate  a vacanţelor şcolare eu să fiu acolo. Aşa am putut să „descopăr” frumuseţile acestei zone, precum şi cele câteva obiective turistice din acest areal. 

Mic copil fiind, am fost tentat de Pădurea Scroviştea, loc ce odinioară a fost Domeniu Regal, pentru ca mai apoi să „aparţină” familiei Ceauşescu, iară după Revoluţie... lui Iliescu. Multe veri mi-am mai petrecut hălăduind prin această pădure rămasă „virgină” până-n vremurile de astăzi, şi asta doar pentru că Pădurea Scroviştea-i împrejmuită cu garduri şi are posturi de santinele militare la intrările din şosea. Pentru un draq de copil cum eram eu..., toate aceste piedici nu erau tocmai in categoria „inconveniente”. Astfel că... mai găseam câte-o „portiţă”, mai câte-o „gaură” în gard făcută de braconierii locali, mai „mituiam” soldaţii cu câte un pachet de Carpaţi ori „MaraKent”, numai să-mi ating scopul! De ce să nu văd eu nişte mufloni sau fazani în arealul lor sălbatic? Unde mai pui că unii copaci erau „dotaţi” cu liane, iar influenţa dată de vizionarea filmului „Tarzan” îşi spunea cuvântul. Uite-aşa hălăduiam toată ziua prin pădure, fără frica de a mă întâlni cu altcineva în afara sălbăticiunilor, mâncând doar poame din categoria merelor sau a perelor pădureţe.
Foarte aproape de intrarea-n Mânăstirea Ţigăneşti, era pe vremuri un alt loc foarte tentant pentru un copil ca mine: Olăria! Am făcut ce am făcut... şi am reuşit să mă aciuiesc pe lăngă lucrătorii d-acolo, unde... am învăţat câte ceva din tainele olăritului. Aşezat la masa olarului, am învăţat atunci „pe viu” cum se face o strachină sau o oală, cu „mânuţele-astea două” mi-am făurit singurel o puşculiţă.
Despre Mânăstirea Ţigăneşti... ce să mai vorbesc! Dat fiind că a mea familie avea relaţii foarte strânse cu comunitatea de măicuţe ce populează acest acoperământ monahal, găseam întotdeauna o uşă deschisă la Maica Epistimia... sau la Maica Colivăreasă..., locuri pe unde mai eram îmbiat cu câte-o bomboană ori o gogoaşă. Liniştea din Mânăstire, pacea interioară, frumuseţea caselor proaspăt văruite, verandele lor pline de flori, stejarul secular ce ne era loc de întâlnire, ceairul unde ne strângeam la joacă toţi copii...
Vară fiind..., mai trebuia să mă şi răcoresc! Iar în apropiere, aveam la alegere să merg pe malul râului Ialomiţa... sau pe lacul Snagov - la Pacea, 87 sau Snagov Parc.


Dar..., mai presus de toate acestea, spre sfârşitul verii era un eveniment ce-mi plăcea foarte mult! În fiece an, în perioada sărbătorii de Sfânta Maria, în centrul satului se organiza un bâlci! Ce-mi plăcea... şi-mi place în aceeaşi măsură şi acum, este modul în care o aşa sărbătoare reuşeşte să adune laolaltă toţi fii satului. Este singura perioadă din an, când în fiece gospodărie se strânge tot neamul... „cu căţel şi purcel”! 

Ce poate fi mai frumos decât să ieşi seara-n bâlci, să te dai în celebrele „lanţuri”, să mănânci un mic după care să-ţi stingi setea cu o bere, să te-ntâlneşti cu unul şi cu celălalt, să-ţi vezi neamurile, să tragi un „bilet de papagal”...
O lume pestriţă se adună-n fiece an în centrul satului începând cu întâi ale lunii august, pentru ca ei să părăsească comunitatea la circa o săptămână după Sfânta Maria. De eşti orăşean şi-ţi place tot ceea ce-nseamnă arta populară, în bâlci poţi găsi oale şi ulcele făurite de olarii Piscaşi, alături de ei vei găsi întotdeauna ălbii, copăi, linguroaie şi alte obiecte din lemn făurite de meşterii rudari, iar dacă ai nevoie de tigăi, ceaune de diferite dimensiuni sau cazane de ţuică..., toate acestea le vei putea cumpăra de la ţiganii căldărari prezenţi şi ei. Dar aici..., nu vei găsi doar cultură populară! 

 

Printre ei, odată cu trecerea timpului, au apărut şi micii comercianţi, oameni ce te îmbie să cumperi marfa etalată pe tarabe, de la ciorapi si lenjerie intimă, până la jucării şi vată de zahăr. Tot aici... este locul de unde-ţi poţi achiziţiona cuşme de astrahan, pălării sau alte căciuli, usturoi la funie, arpagic, lumânări şi candele, ori mai ştiu eu ce-ţi poate trece prin cap.

 

O lume pestriţă ce-ncearcă să te facă să te opreşti în dreptul produselor expuse spre vânzare, o adunătură de comercianţi ce te îmbie cu marfa existentă prin „Dragoane”, alături de meşteri populari ce-şi etalează marfa pe tarabe... ori direct pe pământ. Dar... toate acestea bine aşezonate alături de furnicarul de cunoscuţi, rude şi venetici, fac din această sărbătoare o încântare. 

 

Ce poate fi mai plăcut... decât să-ţi vezi întreaga familie aşezată la masă, mai ales în aceste perioade în care „timpul” a devenit un bun de foarte mare preţ? Ce poate fi mai liniştitor decât să te reculegi măcar preţ de câteva clipe la căpătâiul înaintaşilor tăi trecuţi în nefiinţă? Sau poate... bucuria de pe chipul copiilor atunci când se dau în „lanţuri”, „scrâncioabe” şi alte „bărci”? Aaaaaa... şi ar mai fi ceva! Neînchipuita satisfacţie de a da banii... pe tot soiul de prostii de care nu ai nevoie!

C-aşa-i în bâlci!