marți, 12 februarie 2013

Cine face... nici chiar dracul nu desface!


A fost odată... ca niciodată, că de n-ar fi fost... aceste rânduri nu ar mai fi fost scrise! Sau ar fi fost? Tot ce este posibil, mai ales că acesta nu-i un caz tocmai singular. Unicitatea lui e dată însă de altceva, de ceva... aş spune eu josnic, de un sfârşit...

S-au cunoscut pe litoralul românesc într-o vara... de odinioară. El, baiat înalt şi bine legat... gata să cadă-n păcat, ea o tânără refugiată câteva zile la malul mării înainte de reînceperea cursurilor de la facultate. Ea! El... se oprise cu studiatul după finalizarea clasei a 10-a, obosit el fiind de atâta învăţat. Dar... ce mai contau studiile în faţa dragostei? Odată ce i-a picat cu tronc fetei, s-au văzut de câteva ori, mai o plajă împreună, mai o ieşire (pe banii ei!, el neluîndu-şi altceva la mare decât un prosop atârnat de gât. I se năzărea de plecat la mare... pleca! Pleca-n şlapi, un tricou şi un şort, fără a avea nici măcar o leţcaie în buzunare...) la discotecă, uite-aşa a venit vremea plecării pentru tânăra studentă. A plecat ea..., dar înainte de plecare a stabilit o revedere în Bucureşti în prima zi de facultate a noului an studenţesc.
Toate bune şi frumoase... si la locul lor!
Ziua stabilită pentru revedere a coincis şi cu a lui zi de naştere, iar cum aşteptarea era lungă..., personajul s-a pus pe o băută alături de ai lui prieteni din copilărie. Au tot băut ei până la ora când trebuia să plece d-acasă, astfel că era deja într-o stare... mai mult decât euforică.Prietenii însă... nu-l puteau lăsa la greu! Cum să-l lase să plece d-acasă spre un necunoscut în acea stare? Dacă fătuca nu se prezenta la întâlnire? Drept pentru care l-au rezemat de o tarabă, au trecut strada... şi s-au pus pe aşteptat!
N-a trecut foarte mult şi au văzut-o apropiindu-se de el. A realizat imediat în ce stare este, şi... a oprit un taxi pentru a-l duce acasă. Acasă la ea! N-a mai plecat d-acolo. Nici măcar atunci când s-au pomenit la uşă cu mama tinerei fete. Nici ceva mai târziu... atunci când mama ei şi-a arătat aversiunea faţă de a lui persoană. Mai ales că tânăra studentă i-a spus mamei că el reprezintă a ei decizie, drept pentru care va trebui să-l accepte!
Puţin mai târziu, şi-au găsit o garsonieră de cumpărat. S-au mutat împreună acolo, chiar de nu aveau mai de nici unele. Cu greu reuşeau să răzbată-n viaţă, cu greu reuşeau să-şi achite creditul, să mănânce, iar câteodată să jongleze cu banii în aşa fel încât să-şi mai cumpere câte ceva trebuicios prin casă.
Timpul a trecut, ea şi-a terminat facultatea şi s-a angajat ca şi economist într-o firmă. El... mai uşurel cu munca. Dar... se descurcau! Norocul a făcut că au reuşit să-şi vândă garsoniera în plin bum imobiliar. Banii i-au folosit pentru achiziţionarea unui teren măricel în afara Bucureştiului, teren pe care şi-au început construcţia căminului conjugal. Au apărut copii..., au mai vândut câte-o parcelă de pământ, ei i-a fost mărit salariul odată cu urcarea pas-cu-pas în ierarhia firmei. El... stătea mai mult p-acasă! Dar... nu să crească copii! Pentru asta... aveau o bonă! O bonă ce şi-o puteau permite tocmai pentru că ea avansase până la statutul de Director economic, iar salariul ei depăşea 2.000 EUR.
A venit şi criza economică ce s-a abătut asupra Europei. Iar el..., dat fiind că avea şi mai mult timp disponibil, a găsit o "oportunitate de investitţie" undeva tocmai pe litoralul din Spania. A găsit el acolo un bar aflat pe plajă, bar ce putea fi preluat contra sumei de doar 70.000 EUR. Geaba au încercat ai lui prieteni să-i explice că-n România cu suma asta putea să-şi deschidă un business chiar frumos. El... nu şi nu! Glasul lui interior îl chema către însoritul litoral spaniol. A făcut ea ce a făcut şi până la urmă s-a lăsat convinsă de oportunitate. Uite-aşa a ajuns el patron de restaurant pe o plajă spaniolă. El în Spania mai mult..., ea Director economic în România. Odată la ceva vreme, mai venea el la Bucureşti. Ea în continuare muncea de dimineaţa până seara târziu. Lucrurile nu mai mergeau tocmai pe roze pentru ei. Mai ales că restaurantul nu mergea nici el chiar foarte bine... El convins în continuare că într-o zi acesta va merge, i-a mai cerut bani. Ea înţelegătoare... i-a mai dat. Ea n-a mai suportat răceala ce se instalase între ei, a deschis discuţia, iar replica lui a fost că asta se datorează tocmai din cauza programului ei foarte încărcat, a faptului că ea nu mai avusese un concediu mai mare de o săptămână de foarte mulţi ani. Nici nu a trecut foarte mult după această discuţie, iar ea s-a înfiinţat în faţa Managerului pentru a i se aproba o lună de concediu. Deşi Managerului nu i-a picat tocmai bine situaţia, acesta s-a lăsat înduplecat de aceasta, mai ales că i-a spus că-n joc este chiar a ei căsnicie, si doreşte să facă tot ce este omenesc posibil pentru a se rezolva această problemă. Odată primit răspunsul afirmativ, imediat ce şi-a pus în ordine lucrurile şi şi-a delegat atribuţiunile de servici, şi-a făcut bagajele şi a plecat către al ei soţ ce o aştepta în Spania.



Nu mică i-a fost surpriza atunci când şi-a dat seama că lucrurile nu mai mergeau tocmai bine între ei datorită apariţiei în peisaj a unei frumoase şi focoase iberice, ce îndeplinea funcţia de barmaniţă în restaurantul lor. Nu-i luase nici măcar 2 zile pentru a realiza acest lucru. Degeaba a mai continuat concediul acolo, degeaba a mai încercat să discute cu el, el... o ţinea una şi bună! Nu-i adevărat! Dar nasul ei... nu o minţea!
S-a întors ea-n ţară, şi-a reluat activitatea, a mai vorbit cu el la telefon. A mai încercat el să-i mai ceară nişte bani pentru a mai susţine neprofitabilitatea localului, însă ea... nu mai era dispusă să-şi arunce banii într-o afacere neprofitabilă. Dat fiind că el n-a mai primit banii necesari, şi totodată datorită a lipsei încasărilor necesare, activitatea s-a îndreptat cu paşi repezi către faliment. Nemaiavând el "obiectul muncii"-n Spania, s-a reîntors în căminul conjugal. Ajuns aici... acelaşi comportament, aceleiaşi discuţii bazate pe lipsa ei de acasă de dimineaţa şi până seara târziu, el găsindu-şi relaxarea la peşte pe câte-o balta dimprejurul capitalei.
Asta... până-ntr-o dimineaţă când... A sunat-o pe a lui soţie ce era la servici şi i-a comunicat sec: 

- Vezi că ţi-am lăsat maşina în parcare, cheile şi talonul sunt la portar, eu mi-am luat bagajele şi... mă întorc în Spania!
- Omule... unde pleci? Cum poţi pleca aşa dintr-odată? Aşteaptă să vorbim, să vedem ce mai putem face, să...
- Tu... chiar nu înţelegi? Am plecat deja! Acuma mă îndrept către autocar...
- Bine... bine! Dar copii? Ce le voi spune atunci când mă vor întreba unde-i al lor tată?
- Foarte simplu! Le spui ca... Am murit!

...şi a plecat!

Se spune că a ajuns el acolo, iberica se angajase la un chinez ce avea un restaurant, l-a angajat şi pe el ca şofer personal pentru chinez şi a lui familie. Dată fiind criza d-acolo, era nevoit să lucreze pentru o plata de doar 500 EUR lunar. După cam un an de zile petrecut p-acolo, timp în care a mai încercat să-şi sune consoarta "legală", iar aceasta îi tot dăduse cu flit, măcinat fiind el (dintr-odată!) de dorul de copii a vrut să se reîntoarcă în România. Numai că... nu avea bani pentru bilet. A mai făcut o încercare, a mai sunat-o odată pe cea ce-i fusese consoartă pentru cca 15 ani.

Răspunsul ei a fost negativ!


Cât de josnic poate fi un om în aşa fel încât să-şi îndrume nevasta în a le spune propriilor copii că al lor tată a murit? Cum poţi să uiţi modul în care v-aţi cunoscut, felul în care aţi trăit în primii ani de convieţuire, ani în care aţi luat-o de la 0 precum în vorbele din bătrâni? Cum poţi fi atât de josnic cu femeia care te ţine acasă fără să produci nimic? 

Hmmm... până şi cuvintele-s de prisos câteodată!  



În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
O viaţă de căcat... 
Mereu baladă 
Lăsaţi fluturii să zboare! 
Fapte de viaţă 

Produse evoMAG.ro

Nemira

duminică, 20 ianuarie 2013

West vs East


Mizerie... Praf... Gunoaie... Fecale de câini... şi alte Materiale reciclabile

WEST
Stam mai acum un an pentru o scurtă perioadă de timp într-o staţiune belgiană aflată pe litoralul Mării Nordului. De-a lungul scurtei mele şederi acolo, plecam de regulă dimineaţa devreme... pentru a mă reîntoarce "la bază" seara târziu, într-o încercare nebună de a vedea oameni şi locuri noi, civilizaţie şi arhitectură, mod de trai şi altele asemenea. În fapt, toate acestea le-am făcut de ori de câte ori am avut ocazia sa ajung prin ţări aflate la vest de ţara noastră românească. Nu mă pot lăuda cu foarte multe ieşiri, sau cu un număr foarte mare de ţări vizitate,. Până acum, am fost doar prin Italia, Austria, Ungaria şi bineînţeles aşa cum spuneam mai sus, în Belgia. 
Spuneam într-un post scris imediat după revenirea în ţară că primul lucru care m-a frapat în Belgia a fost verdele. Acolo iarba este verde! 
Poate o să spuneţi: 
- Cum adică acolo iarba-i verde? Ce! Iarba noastră-i albastră?
Nu! Iarba noastră-i tot verde! Numai că a noastră-i de un verde cenuşiu, sau poate de un verde arămiu vara sau toamna atunci când e arsă de soare, sau poate de-un verde... Nu verdele crud de acolo! Ştiu, poate ei au de partea lor şi clima care iarna nu prea scade sub 0 grade, iar vara de foarte puţine ori saltă peste 30 grade. Poate! Dar poate solul lor nu este sufocat de atâta praf cum este cel de la noi.



Acolo, pentru a nu avea blocurile acoperite de praf, urcau omul cu furtunul într-un PRB, iar acesta spăla cu jet de apă faţada blocurilor. Acolo, dimineaţa devreme, atunci când ieşeam din casă, mă întâlneam cu omul care manevra maşinăria de aspirat trotuarul. Frecvente erau şi furtunile de nisip. Staţiunile de la malul mării aveau toate străzile acoperite de nisip după o astfel de furtună! Numai că... imediat după ce aceasta se termina, intrau în acţiune maşinile şi utilajele primăriei care strângeau nisipul adus de furtuna după plajă, şi-l reduceau înapoi acolo unde-i era locul. Acolo dimineaţa ieşeau la prima oră să-şi plimbe câinii. S-a întâmplat să văd o persoană ce ţinea şi 6-7 câini în lese. Numai că... în urma lor nu vedeai munţi de fecale, nu se întâmpla să calci în vreunul pe stradă. Acolo materialele reciclabile sunt strânse în pubele speciale, şi n-ai să vezi pe vreunul aruncând deşeuri din plastic în pubela de resturi menajere. Ba... mai mult! Dat fiind că este bine ştiut că plasticului îi sunt necesari foarte mulţi ani pentru a se degrada, acolo sunt persoane care încearcă să dea o a doua viaţă PET-urilor, pe lângă reciclarea clasică.


Din PET-uri, cu puţină ingeniozitate, cu puţină vopsea, cu câteva ustensile, aceştia construiesc diverse modele de morişti sau alte obiecte decorative...

Exemplele ar putea continua, acelaşi tip de curăţenie l-am putut observa în mai toate ţările prin care am trecut. Poate... ceva mai puţin în Italia, care... dat fiind că "ne tragem din acelaşi neam" sunt cam similari cu noi.  

Prin anii '91-'92, un bun amic de-al meu a ajuns printr-o localitate din Elveţia. Având el atunci o funcţie într-o organizaţie studenţească, a participat la un schimb de experienţă p-acolo. Îmi aduc şi-acum aminte cum la reîntoarcerea lui în ţară, acesta ne-a povestit impresiile lui de acolo. Ce a văzut, ce i-a plăcut, ce l-a impresionat... sau ce l-a fascinat! A fost foarte surprins atunci când organizatorii i-au dus să viziteze aşa zisa groapă de gunoi a oraşului, fazele de sortare şi mai apoi reciclare a deşeurilor, dar şi centrala termică ce funcţiona pe bază de biomasă, biomasă rezultată în fapt tocmai din resturile menajere. Această centrală termică... asigura încălzirea acelui mic oraş! Prin urmare... nici groapa de gunoi nu risca să fie închisă după un anumit număr de ani datorită umplerii ei..., iar ca "bonus" oraşul se încălzea de la o centrală al cărui combustibil era făcut tocmai din resturile menajere produse de locuitori...
Mai săptămâna trecută, am văzut un reportaj la ştiri. Era despre un profesor norvegian (dacă am reţinut eu bine!). Omul era căsătorit cu o româncă de-a noastră de prin părţile Sibiului. Trăise vreme de câţiva ani pe la noi, după care plecaseră către ţara lui natală. Preda acum la o şcoală d-acolo! Dar... ce şcoală! O şcoală independent energetică! O şcoală care nu depindea deloc de nici un sistem centralizat, o şcoală construită după ultimele sisteme de încălzire bazată pe energie solară. Ba... mai mult! Dat fiind că aveau un "exces de producţie", mai încălzeau o grădiniţă şi un bazin de înot.

EAST


La noi... cuvintele par de prisos! La tot pasul nu vezi decât mizerie. Trecem nepăsători, neluând în seamă mojicul ce mân'că seminţe şi scuipă cojile pe jos. Mergem pe stradă şi ne facem că nu băgăm de seamă când unul sau altul aruncă tot felul de gunoaie pe stradă, chiar dacă coşul de gunoi se află la mai puţin de 5 paşi de el. Numai la noi poţi să-ţi "botezi" pantofii în fiece seară cu fecale de câini pe care le întâlneşti la tot pasul în drumul tău. Numai la noi deţinătorii de patrupede îşi pot duce animalele la plimbare într-un parc de copii, deşi... gard în gard cu acesta este şi un părculeţ care se adresează tocmai lor!!! La noi, la gunoi... totu-i alandala! În tomberoane lumea aruncă tot la grămadă, urmând ca ce va fi recuperat... să fie recuperat de la groapa de gunoi! De ceva timp, romii noştri şi-au dat seama că PET-urile pot reprezenta o sursă de venit. Acuma-i vezi zi de zi trăgând la căruţuri, sau cu câte-o cotârcă trasă de fu'n măgăruş, în care sunt nişte saci mari de rafie, pe care-i umplu cu PET-uri, pe care mai apoi le duc la centrele speciale. Nesimţirea oricum n-are margini, mitocanul aruncând gunoiul de multe ori pe lângă pubele sau containere. Praf? De unde? Păi... numai la noi poate exista un şantier în mijlocul oraşului, iar la ieşirea camioanelor sau a ultilajelor acestora să nu le fie curăţate roţile. Uite-aşa... camioanele ies în trafic cu roţile pline de noroi amestecat cu nisip sau ciment, noroi pe care mai apoi "îl pierd pe drum", acesta se usucă, este luat la măcinat de roţile altor maşini... şi se transformă în praf.
Multe ar mai fi de spus pe acest subiect, multe ar trebui făcute spre îndrumarea grobienilor de pe aceste meleaguri către calea cea bună, spre a avea şi noi o "ţară ca afară", spre o lume mai curată... Toate au un început! 
Începutul sunt eu cel ce scrie aceste rânduri, aşa cum începutul poţi fi tu cititorul acestora. Începutul pot fi factorii de decizie ai acestor ţări, aşa cum începutul spre o lume mai curată poate fi reprezentat de învăţămintele pe care le dăm copiilor noştrii...

În cazul în care veţi dori să vedeţi mai multe imagini din pelegrinările mele pe alte meleaguri, o puteţi face vizitând locaţia http://cpopasphotography.blogspot.ro, loc unde-mi postez fotografiile făcute prin diverse locuri.


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:

Nemira




vineri, 18 ianuarie 2013

D'ale ortodoxismului românesc


Offff...
Încurcate sunt căile Domnului! Încurcate şi întortocheate..., cât despre Grădina Domnului... Ce să mai vorbim! Plină-i ea de tot soiul de specii... şi specimene!

Scăpată fiind ea Biserica Ortodoxă Română de prigoana ceauşistă, de tot felul de demolări sau strămutări şi alte urmăriri ale înaltelor feţe bisericeşti, imediat după revoluţie s-a dezmeticit! Drept pentru care... a purces la atac! Ştiau ei ce ştiau! Secolul XXI avea să fie unul religios... ori nu avea să fie deloc! Cel puţin... aşa se spunea. Şi atunci, ce şi-au zis ei? Acum! Acum este momentul propice!
Aş fi tentat să fac un recensământ al lăcaşurilor de cult ortodoxe din România! Oare câte au fost în 1960? Între 1960-1989 s-au mai construit..., ... s-au daramat, rezultă un număr de ... locaşuri de cult în 1989.
Dar... din 1990 până astăzi? Statistic vorbind... cam câte persoane sunt arondate unei biserici? Tare mi-ar place să văd astfel de statistici! Asta şi pentru că după revoluţie bisericile au apărut precum ciupercile după ploaie. Unde te uiţi..., unde priveşti..., nu mai vezi în astă ţară decât bănci, farmacii, săli de jocuri/pariuri si... biserici! Păi... cum să nu edifice? Cum să nu edifice când au primit domeniile înapoi? Ba.... mai mult! Au mai fost şi scutiţi de la plata unor taxe şi impozite către stat (pentru că ei se şi consideră a fi... un stat în stat).
Nu le-a ajuns că au primit înapoi domenii-ntinse, păduri, terenuri agricole, fonduri piscicole şi altele asemenea. Nu! Păi... cum să le ajungă atunci când au prins gustul banilor? Atunci a fost momentul când s-au lansat în afaceri! Aveau tipografii. Au făcut ce au făcut şi au obţinut exclusivitate în producerea şi vânzarea calendarelor bisericeşti! MONOPOL! Au văzut ei că au apărut pe piaţă produse chinezeşti sau No name de tipul candele sau lumânări. Atunci au decretat că nu mai are voie mireanul să vină cu lumânări sau candele cumpărate "din afară". Vrei să aprinzi o lumânare într-u memoria unei persoane pierdute? Apăi... o poţi face! Dar... numai după ce cumperi din biserică! Au deschis spălătorii, şi-au înfiinţat propria agenţie de turism, nemaivorbind de magazinele ce comercializează obiecte de cult religios... Mai nou, dat fiind că au început să apară cimitirele particulare, dat fiind că şi-au dat seama că pierd bani din cauza acestora, doresc să se instituie MONOPOL-ul şi pe cimitire! Să nu se mai dea avize pentru înfiinţarea de cimitire particulare!
La toate astea se mai adaugă post tv, post radio, site-uri de specialitate, spovedanii pe mail, comunicare dusă pe cele mai înalte culmi, că doar ne aflăm în era tehnologiei 4G, iar "onor biserica" vrea să se afle-n prim-planul populaţiei!
Pentru că tot vorbim de tehnologie..., renumită (în sens negativ bineînţeles!) a ajuns Catedrala din Mioveni. Impunătoare aşa cum bine-i stă unui locaş al Domnului, dar luminată-n exterior precum un brad de crăciun. Stai şi te minunezi când vezi o atare minunăţie! Cine-a mai auzit de o biserică să fie luminată (de-ai zice că-i orgă de lumini!) ca un loc de pierzanie precum o discotecă? Mare îţi e grădina Doamne!
Mai nou... dacă tot nu mai vin enoriaşii la slujbă, pe principiul "Dacă nu vine Mahomed la munte..., vine muntele la Mohamed!", şi preoţii şi-au montat instalaţii de sunet, au atârnat boxele de jur-împrejurl bisericii, iară slujba poate fi ascultată şi din casă... chiar de ai geamurile închise! 
În mintea mea... eu unul... gândesc că biserica-i un loc de reculegere, un loc unde trebuie să-ţi cauţi liniştea şi reculegerea, un loc ce trebuie să-ţi ofere intimitate, un loc unde să poţi sta doar tu cu Dumnezeu! Astfel de slujbe puse la maxim în boxele din dotarea bisericilor pe mine MĂ ORIPILEAZĂ! Dacă vreau să ascult o slujbă... mă duc la biserică, iar în cel mai rău caz în care nu m-aş putea deplasa... aş avea la dispoziţie posturile radio-tv. Nu-nţeleg de ce ar trebui să suport decibelii din boxele ortodoxe? Poate eu vreau să dorm mai mult duminica! Poate nu ţin neapărat să ascult utrenia! Poate muncesc noaptea şi doar ce am ajuns acasă de la servici, îmi fac un duş şi când să mă arunc în pat pentru a mă odihni... Dang! Bang! Stai că-ncepe slujba! Sau... poate nu-s ortodox! Poate-s budist sau mahomedan! De ce să fiu obligat să ascult slujba unei religii de care nu aparţin? 
Hmmm... Mare problemă!

Nu-n ultimul rând... în această perioadă, Catedrala Neamului este în construcţie, catedrală care se vrea a fi CEA MAI MARE SI MAI TARE, că d-aia-i Catedrala Neamului Românesc, şi cum să nu fie mare... atunci când este învecinaţă cu una dintre cele mai mari clădiri din lume? Guvernanţii le-au dat terenul de care aveau nevoie..., în locaţia pe care şi-au dorit-o! Ba mai mult! Le-au mai dat şi "o pălărie de bani"! Averile bisericii sunt colosale! Dar ei... au facut (şi mai fac!) colecte pentru strângerea fondurilor necesare edificării. Dacă stai şi analizezi persoanele care se prezinţă constant la biserică, vei constata că mare parte dintre aceştia sunt pensionari. Adecă... categoria cea mai defavorizată de soartă, oameni cu venituri foarte mici, oameni care-şi rup de la gură câţiva bănuţi pentru a cumpăra câte-o lumânare, pentru câte-un acatist sau câte-o pomenire.

Decât toate acestea, mi-aş fi dorit să văd cate-un spital pe fiece mitropolie, spital care să ofere servicii medicale persoanelor defavorizate de soartă, azile de bătrâni sau aşezământe pentru persoanele fără adăpost! Mi-aş dori să aud de acte de caritate, mi-aş dori foarte mult să aud de implicare activă a feţelor bisericeşti în cazuri umanitare! Numai că... popa are 3 mâini, iar toate-s pe luat! Niciuna pe dat!

Ce am fost... şi ce-am ajuns!


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:


Nemira

 

joi, 10 ianuarie 2013

D'ale morţii şi îngropăciunii la români


Să fie clar!
Nu vorbesc despre cineva anume! Vorbesc la modul general, vorbesc despre mentalitatea asta tipic românească care "NE PERMITE" să dictăm altora "ce-şi-cum să facă" pentru că aşa-i orânduirea şi rostul lucrurilor...
De faci parte dintre cei aflaţi în lumina reflectoarelor, de-ţi trăieşti viaţa ca personalitate muzicală, cinematografică, de apari mai tot timpul la televizor, viaţa... sau moartea nu-ţi mai aparţine! Nu mai contează ce-ţi doreşti tu, nu mai contează de ai o "ultima dorinţă" pe care o-mpărtăşeşti pesoanei dragi spre înfăptuire atunci când vei pleca spre nefiinţă. De ai murit... nimic nu mai contează! "Poporul" vrea circ! Poporul vrea să se fotografieze cu tine-ntr-o ultimă poză, vrea să-ţi aprindă o lumânare la catafalc, vrea să fie aşezat la masă la pomană...
Totodată, poporul vrea să se-ntâlnească la biserică sau în cimitir cu vedetele, actorii, muzicienii sau politicienii. Ăştia... plâng la fel ca noi? Ce demnitate..., ce respect faţă de persoana decedată sau faţă de urmaşii acestora...! Nu mai contează pentru nimeni faptul că cel trecut spre nefiinţă după o viaţă petrecută-n lumina reflectoarelor îşi doreşte la propria înmormântare decenţă, doar familia şi pe cei apropiaţi. Cum să faci un asemenea lucru? Adică... să nu te vază poporu? Adeca... să nu facă poporu cozi kilometrice pentru a te vedea o ultimă oară? Adeca... să nu te ducă poporu cu alai şi pompă la groapă? Adeca... să nu-ţi facă biserica noastră slujbe de mortăciune cu sobor de preoţi şi transmise în direct la nu ştiu câte televiziuni? Adeca... să nu se tăvălească pe jos de durere nevasta sau soţul defunctului(-ei) şi să nu bocească pe mormânt?
Circ! Şi... dacă poporul doreşte circ, atunci televiziunile asta le dau! Păi... dacă asta face audienţă! Cine le-ar putea interzice? Din păcate... otv-izarea se produce zi de zi... şi ceas de ceas! Nu mai contează astăzi că-i vorba de o televiziune de ştiri, nu mai contează că-i vorba de un post generalist. Toate (dar... absolut toate!) posturile nu fac altceva decât să disece pe toate planurile moartea, viaţa, ideile, trăirile celui plecat în nefiinţă!

Scriam într-un post anterior despre momentul când am decis să părăsesc lumea muzicală, precum şi despre ce m-a făcut să iau această decizie. M-am scârbit efectiv şi am decis că-i mai sănătos să o iau de la capăt într-un alt domeniu. Niciodată nu mi-a plăcut să accept "impunerile" altora. N-am făcut niciodată ceva doar pentru că "aşa-i dat"! Am preferat să-mi aleg drumul meu neinfluenţat de alte persoane. De-ar fi să-mi ştiu sfârşitul aproape, probabil că şi eu mi-aş dori ceva pentru "ultimul drum"..., şi totodată mi-ar face plăcere să ştiu că cineva-mi va transpune ultimele gânduri... În niciun caz nu mi-aş dori... circ!

Circ odată cu trecerea în nefiinţă, circ pe durata priveghiului, circ cu prilejul înmormântării! Numai că circul nu se opreşte odată cu îngroparea celui trecut în nefiinţă! Cum să treacă? Păi... acum este momentul cel mai prielnic pentru a diseca viaţa celui tocmai îngropat! Atunci este momentul în care începem să aflăm: câte neveste (soţi) a ţinut, câte amante (amanţi) au trecut prin patul lui (ei), atunci este momentul optim să apară copii din flori, iar dacă ei nu apar singuri... sunt căutaţi! Păi... nu se apropie cumva momentul deschiderii a ceea ce se numeşte testament? Altfel... un nou subiect de circ! Trebuie să afle tot poporu ce-şi-cum a avut..., ce-şi-cum a împărţit, cine-ce a primit la-mpărţeală, cine-cum a rămas pe dinafară...

Hmmm...
De ce oare nu se poate trăi şi fără "circ"? De ce trebuie să dăm dovadă şi-n ultimul ceas de demnitate? De ce oare nu putem lăsa lucrurile exact acolo unde le-a lăsat persoana decedată? După o viaţă trăită în lumina reflectoarelor, după o viaţă în care defunctul(a) au fost invitaţi la diverse televiziuni, momente în care a tot spus ce gandeşte sau înfăptuieşte, după nenumărate articole apărute prin presă, fie ea de scandal sau nu, poate-şi doreşte "ceva" anume la "ieşirea din scenă"! Altceva! Decenţă... simplitate... apropiaţi... Atât! Nimic mai mult!


UPDATE ora 22: 
- Andreea Marin Bănică tocmai ce şi-a făcut publică decizia de a divorţa de Ştefan Bănică Jr printr-o postare pe Facebook in jurul orei 21... Televiziunile au preluat din mers "ştirea bombă", au trecut-o la Breaking News şi au trecut la disecat care pe cine a înşelat, cine pe cine a trădat, cum s-o împărţi averea, si altele asemenea...

Să te ţii mizerii şi porcării!!!


În ciclul “Ţara lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
Rebel 1
Rebel 2
Românica noastră
Rezolvarea problemei pensionarilor...
Fost-am lele... ce am fost!


Nemira