marți, 12 februarie 2013

Cine face... nici chiar dracul nu desface!


A fost odată... ca niciodată, că de n-ar fi fost... aceste rânduri nu ar mai fi fost scrise! Sau ar fi fost? Tot ce este posibil, mai ales că acesta nu-i un caz tocmai singular. Unicitatea lui e dată însă de altceva, de ceva... aş spune eu josnic, de un sfârşit...

S-au cunoscut pe litoralul românesc într-o vara... de odinioară. El, baiat înalt şi bine legat... gata să cadă-n păcat, ea o tânără refugiată câteva zile la malul mării înainte de reînceperea cursurilor de la facultate. Ea! El... se oprise cu studiatul după finalizarea clasei a 10-a, obosit el fiind de atâta învăţat. Dar... ce mai contau studiile în faţa dragostei? Odată ce i-a picat cu tronc fetei, s-au văzut de câteva ori, mai o plajă împreună, mai o ieşire (pe banii ei!, el neluîndu-şi altceva la mare decât un prosop atârnat de gât. I se năzărea de plecat la mare... pleca! Pleca-n şlapi, un tricou şi un şort, fără a avea nici măcar o leţcaie în buzunare...) la discotecă, uite-aşa a venit vremea plecării pentru tânăra studentă. A plecat ea..., dar înainte de plecare a stabilit o revedere în Bucureşti în prima zi de facultate a noului an studenţesc.
Toate bune şi frumoase... si la locul lor!
Ziua stabilită pentru revedere a coincis şi cu a lui zi de naştere, iar cum aşteptarea era lungă..., personajul s-a pus pe o băută alături de ai lui prieteni din copilărie. Au tot băut ei până la ora când trebuia să plece d-acasă, astfel că era deja într-o stare... mai mult decât euforică.Prietenii însă... nu-l puteau lăsa la greu! Cum să-l lase să plece d-acasă spre un necunoscut în acea stare? Dacă fătuca nu se prezenta la întâlnire? Drept pentru care l-au rezemat de o tarabă, au trecut strada... şi s-au pus pe aşteptat!
N-a trecut foarte mult şi au văzut-o apropiindu-se de el. A realizat imediat în ce stare este, şi... a oprit un taxi pentru a-l duce acasă. Acasă la ea! N-a mai plecat d-acolo. Nici măcar atunci când s-au pomenit la uşă cu mama tinerei fete. Nici ceva mai târziu... atunci când mama ei şi-a arătat aversiunea faţă de a lui persoană. Mai ales că tânăra studentă i-a spus mamei că el reprezintă a ei decizie, drept pentru care va trebui să-l accepte!
Puţin mai târziu, şi-au găsit o garsonieră de cumpărat. S-au mutat împreună acolo, chiar de nu aveau mai de nici unele. Cu greu reuşeau să răzbată-n viaţă, cu greu reuşeau să-şi achite creditul, să mănânce, iar câteodată să jongleze cu banii în aşa fel încât să-şi mai cumpere câte ceva trebuicios prin casă.
Timpul a trecut, ea şi-a terminat facultatea şi s-a angajat ca şi economist într-o firmă. El... mai uşurel cu munca. Dar... se descurcau! Norocul a făcut că au reuşit să-şi vândă garsoniera în plin bum imobiliar. Banii i-au folosit pentru achiziţionarea unui teren măricel în afara Bucureştiului, teren pe care şi-au început construcţia căminului conjugal. Au apărut copii..., au mai vândut câte-o parcelă de pământ, ei i-a fost mărit salariul odată cu urcarea pas-cu-pas în ierarhia firmei. El... stătea mai mult p-acasă! Dar... nu să crească copii! Pentru asta... aveau o bonă! O bonă ce şi-o puteau permite tocmai pentru că ea avansase până la statutul de Director economic, iar salariul ei depăşea 2.000 EUR.
A venit şi criza economică ce s-a abătut asupra Europei. Iar el..., dat fiind că avea şi mai mult timp disponibil, a găsit o "oportunitate de investitţie" undeva tocmai pe litoralul din Spania. A găsit el acolo un bar aflat pe plajă, bar ce putea fi preluat contra sumei de doar 70.000 EUR. Geaba au încercat ai lui prieteni să-i explice că-n România cu suma asta putea să-şi deschidă un business chiar frumos. El... nu şi nu! Glasul lui interior îl chema către însoritul litoral spaniol. A făcut ea ce a făcut şi până la urmă s-a lăsat convinsă de oportunitate. Uite-aşa a ajuns el patron de restaurant pe o plajă spaniolă. El în Spania mai mult..., ea Director economic în România. Odată la ceva vreme, mai venea el la Bucureşti. Ea în continuare muncea de dimineaţa până seara târziu. Lucrurile nu mai mergeau tocmai pe roze pentru ei. Mai ales că restaurantul nu mergea nici el chiar foarte bine... El convins în continuare că într-o zi acesta va merge, i-a mai cerut bani. Ea înţelegătoare... i-a mai dat. Ea n-a mai suportat răceala ce se instalase între ei, a deschis discuţia, iar replica lui a fost că asta se datorează tocmai din cauza programului ei foarte încărcat, a faptului că ea nu mai avusese un concediu mai mare de o săptămână de foarte mulţi ani. Nici nu a trecut foarte mult după această discuţie, iar ea s-a înfiinţat în faţa Managerului pentru a i se aproba o lună de concediu. Deşi Managerului nu i-a picat tocmai bine situaţia, acesta s-a lăsat înduplecat de aceasta, mai ales că i-a spus că-n joc este chiar a ei căsnicie, si doreşte să facă tot ce este omenesc posibil pentru a se rezolva această problemă. Odată primit răspunsul afirmativ, imediat ce şi-a pus în ordine lucrurile şi şi-a delegat atribuţiunile de servici, şi-a făcut bagajele şi a plecat către al ei soţ ce o aştepta în Spania.



Nu mică i-a fost surpriza atunci când şi-a dat seama că lucrurile nu mai mergeau tocmai bine între ei datorită apariţiei în peisaj a unei frumoase şi focoase iberice, ce îndeplinea funcţia de barmaniţă în restaurantul lor. Nu-i luase nici măcar 2 zile pentru a realiza acest lucru. Degeaba a mai continuat concediul acolo, degeaba a mai încercat să discute cu el, el... o ţinea una şi bună! Nu-i adevărat! Dar nasul ei... nu o minţea!
S-a întors ea-n ţară, şi-a reluat activitatea, a mai vorbit cu el la telefon. A mai încercat el să-i mai ceară nişte bani pentru a mai susţine neprofitabilitatea localului, însă ea... nu mai era dispusă să-şi arunce banii într-o afacere neprofitabilă. Dat fiind că el n-a mai primit banii necesari, şi totodată datorită a lipsei încasărilor necesare, activitatea s-a îndreptat cu paşi repezi către faliment. Nemaiavând el "obiectul muncii"-n Spania, s-a reîntors în căminul conjugal. Ajuns aici... acelaşi comportament, aceleiaşi discuţii bazate pe lipsa ei de acasă de dimineaţa şi până seara târziu, el găsindu-şi relaxarea la peşte pe câte-o balta dimprejurul capitalei.
Asta... până-ntr-o dimineaţă când... A sunat-o pe a lui soţie ce era la servici şi i-a comunicat sec: 

- Vezi că ţi-am lăsat maşina în parcare, cheile şi talonul sunt la portar, eu mi-am luat bagajele şi... mă întorc în Spania!
- Omule... unde pleci? Cum poţi pleca aşa dintr-odată? Aşteaptă să vorbim, să vedem ce mai putem face, să...
- Tu... chiar nu înţelegi? Am plecat deja! Acuma mă îndrept către autocar...
- Bine... bine! Dar copii? Ce le voi spune atunci când mă vor întreba unde-i al lor tată?
- Foarte simplu! Le spui ca... Am murit!

...şi a plecat!

Se spune că a ajuns el acolo, iberica se angajase la un chinez ce avea un restaurant, l-a angajat şi pe el ca şofer personal pentru chinez şi a lui familie. Dată fiind criza d-acolo, era nevoit să lucreze pentru o plata de doar 500 EUR lunar. După cam un an de zile petrecut p-acolo, timp în care a mai încercat să-şi sune consoarta "legală", iar aceasta îi tot dăduse cu flit, măcinat fiind el (dintr-odată!) de dorul de copii a vrut să se reîntoarcă în România. Numai că... nu avea bani pentru bilet. A mai făcut o încercare, a mai sunat-o odată pe cea ce-i fusese consoartă pentru cca 15 ani.

Răspunsul ei a fost negativ!


Cât de josnic poate fi un om în aşa fel încât să-şi îndrume nevasta în a le spune propriilor copii că al lor tată a murit? Cum poţi să uiţi modul în care v-aţi cunoscut, felul în care aţi trăit în primii ani de convieţuire, ani în care aţi luat-o de la 0 precum în vorbele din bătrâni? Cum poţi fi atât de josnic cu femeia care te ţine acasă fără să produci nimic? 

Hmmm... până şi cuvintele-s de prisos câteodată!  



În ciclul “Trăirile lu’ Popa’s”, mai puteţi citi:
O viaţă de căcat... 
Mereu baladă 
Lăsaţi fluturii să zboare! 
Fapte de viaţă 

Produse evoMAG.ro

Nemira